Candidatul PD-L Suceava la alegerile europarlamentare, Petru Luhan, care ocupă poziţia a opta pe lista partidului, poziţie eligibilă, a votat pe listele suplimentare, la Gura Humorului, la secţia de votare de la Şcoala Generală Nr. 4. Asta pentru a fi alături de şeful său politic, Gheorghe Flutur.
„Am vrut să fiu alături de cei care m-au propus şi mi-au acordat încrederea şi sprijinul necesare pentru a fi pe această poziţie, fapt pentru care le mulţumesc din suflet, şi de aceea mă aflu alături de domnul preşedinte Flutur”, a spus Luhan.
El a declarat că a votat pentru libera circulaţie a forţei de muncă în Europa. „Am votat pentru o Românie mai modernă şi mai europeană, am votat pentru alocarea eficientă a fondurilor europene către judeţul Suceava şi către România, am votat pentru o mai bună protecţie a familiei, pentru libera circulaţie a forţei de muncă în Europa, am votat pentru promovarea tineretului şi, nu în ultimul rând, am votat pentru mai bune relaţii internaţionale cu ţările UE şi non UE. Sper la o prezenţă cât mai masivă la vot a sucevenilor şi sunt convins că PD-L va fi declarat învingător diseară”, a spus Luhan.