Numire
Dan Burgheaua şi Doru Mateiciuc, inspectori la Biroul Regional de Turism din Suceava
de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor) Fostul director al Centrului Economic „Bucovina” din Suceava, Dan Burgheaua, şi avocatul rădăuţean Doru Mateiciuc vor verifica calitatea serviciilor oferite pe unităţile turistice din cele şase judeţe ale Regiunii Nord Est: Suceava, Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ şi Vaslui. Cei doi au fost angajaţi în cadrul Biroului Regional al Ministerului Turismului, care va avea sediul în municipiul Suceava. Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului Turismului Corneliu Popovici, în urma reorganizării Biroului Regional de Turism, pe lângă cei doi inspectori cu atribuţii de autorizare care existau până în momentul de faţă s-a decis angajarea a încă doi inspectori, care vor verifica activitatea unităţilor turistice. „Cei doi inspectori noi au susţinut un concurs şi au făcut o impresie foarte bună în faţa comisiei de examinare. Sper ca prin aducerea lor în acest birou regional de turism să contribuim la îmbunătăţirea serviciilor turistice din judeţele Regiunii de Nord Est”, a declarat Corneliu Popovici, care a mai adăugat că Dan Burgheaua va avea funcţia de inspector superior, iar Doru Mateiciuc va fi inspector principal. El a mai precizat că cei doi îşi vor începe activitatea de astăzi. Popovici a mai spus că în perioada imediat următoare urmează să se găsească un sediu pentru Biroul Regional de Turism, în condiţiile în care acesta a fost transferat de la Iaşi la Suceava.
Vizualizări articol: 935 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 3 voturi Dan Burgheaua şi Doru Mateiciuc, inspectori la Biroul Regional de Turism din Suceava1.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.