Nechifor crede că PSD va fi mai bine reprezentat în Parlamentul European decât PD-L, pentru că democrat-liberalii vor pierde din voturi, după ce două reprezentante ale formaţiunii, respectiv Elena Băsescu şi, mai nou, Maria Petre, au decis să candideze ca independente.
PSD mizează pe câştigarea a 15 mandate de eurodeputat din 33 posibile
Cătălin Nechifor consideră că PSD va câştiga 15 din cele 33 de mandate care revin României în Parlamentul European.
„Acum, din sondajele de opinie reiese un lucru, şi anume acela că PSD este cel puţin la egalitate cu PD-L. PNL este pe un trend descrescător, iar în condiţiile în care prezenţa pe care o estimăm la vot va fi redusă, singurul partid care poate să-şi păstreze, în afară de PSD şi PD-L, numărul de eurodeputaţi actuali este UDMR. Un element important în această ecuaţie politică îl constituie cele două candidaturi independente lansate până acum din zona PD-L, Elena Băsescu şi Maria Petre, care şi-au anunţat intenţia de a candida independent la PE. Contăm în acest sens pe o creştere a reprezentării PSD în structurile europene, pentru simplul fapt că la noi votul va fi unul unitar, păstrat în zona tradiţională a electoratului nostru”, a spus Nechifor.
La euroalegerile din noiembrie 2007, candidatul PSD Suceava a fost Cătălin Nechifor. El a câştigat, însă a renunţat la forul legislativ european după parlamentarele din noiembrie trecut, când a fost ales deputat de Fălticeni.