În viziunea plastică a lui Onofrei, asta înseamnă investiţii publice „care duc la creşterea numărului celor care dau cu sapa (n.r. - a muncitorilor) şi reducerea cheltuielilor publice, adică a numărului celor care umblă cu mapa”.
Senatorul democrat-liberal a spus că vechea expresie populară „doi cu sapa, trei cu mapa” s-a transformat, în prezent, în „doi cu sapa, cinci cu mapa”, arătând astfel cât de gravă este situaţia în ţară.
„În România, la 22 de milioane de locuitori există 4,5 milioane de salariaţi. Din aceştia, două milioane sunt salariaţi care lucrează în producţie, 1,5 milioane sunt bugetari şi un milion sunt salariaţi care vând sau intermediază ceea ce produc cei două milioane. 11 milioane, din 22 milioane de oameni, nu lucrează deloc, şase milioane sunt copii, elevi, studenţi, trei milioane desfăşoară activităţi agricole sau activităţi neimpozitate şi două milioane sunt muncitori care lucrează în străinătate. Cu alte cuvinte, în spatele unui salariat care produce sunt trei sunt pensionari şi şomeri, trei întreţinuţi, un muncitor în străinătate, unul prins în activităţi neimpozabile, unul care vine cumpără şi intermediază şi unul care lucrează să-l apere, să-l controleze, să-l trateze, să-l înveţe etc. Am putea spune că acea expresie populară doi cu sapa, trei cu mapa, s-a transformat în România în doi cu sapa, cinci cu mapa. Cam asta e situaţia. Bugetul României este format din veniturile produse de cei două milioane de muncitori şi de cei două milioane care lucrează în străinătate”, a explicat Onofrei.
El a arătat că presiunile cele mai mari la buget vin dinspre „cei care nu produc şi care trăiesc pe seama celor care produc” adică dinspre bugetari, „care sunt cei mai guralivi la ora actuală”.
„Presiunea care se face din partea bugetarilor pentru a pune în practică o serie de revendicări nu înseamnă decât să tai craca celor care sapă. Pentru că noi, toţi 18 milioane de oameni, stăm pe această cracă ce înseamnă cei două milioane de locuitori care produc în România şi două milioane care produc afară”, a încheiat Onofrei.
(17 mar 2009, 12:36:24
Si e culmea ca prinde bine la taranii din orasul Suceava care l-au votat si la pocaitii care tot l-au votat, ca lor nu trebuie sa le zica prea mutle ca sa inteleaga.
Mai onofrei, doi cu sapa trei cu mapa, ai fi fost bun ca activist comunist , sa mergi prin sate pe la cooperative si sa tii predici. Vad ca ai o educatie aleasa. Felicitari tie si taranilor de oras care te-au votat.