Aceasta a fost explicaţia furnizată ieri de deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor. Nechifor a declarat, în conferinţă de presă, că legea bugetului va intra în dezbaterea parlamentară “în procedură accelerată”, cel mai probabil în luna februarie, astfel ca până la 1 martie toate instituţiile statului să aibă buget.
Parlamentarul social-democrat a arătat că proiectul de buget creionat de fostul guvern liberal nu corespunde cu viziunea actualilor guvernanţi despre priorităţile bugetare şi că este necesară o altă proiecţie.
“Am fi fost iresponsabili să mergem pe bugetul PNL”, a spus Nechifor, care a completat: “nu eram pregătiţi de o guvernare cu PD-L şi nici ei nu erau pregătiţi de o guvernare cu noi”, referitor la întârzierea armonizării programelor prezentate în campania electorală de două partide.
În ceea ce priveşte “Pactul pentru Suceava”, declarat pe plan judeţean de PD-L şi PSD şi care ar fi trebuit să fie structurat până ieri, deputatul PSD i-a anunţat amânarea până după ce Guvernul va adopta proiectul de buget.
“Trebuie să punem pe hârtie proiectele care vor intra în finanţare şi avem nevoie de buget”, a spus Cătălin Nechifor.