Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care omologul său de la PD-L, primarul de Suceava, Ion Lungu, a gestionat problema incendiului din bazar, inclusiv faţă de anunţul primarului, că va acorda ajutoare financiare celor ale căror chioşcuri au ars în bazar.
„Modul de gestionare a lucrurilor în bazarul Suceava nu este tocmai în regulă. Deseori am criticat modul în care s-au derulat lucrările în bazar şi acum îmi exprim nemulţumirea faţă de promisiunile pe care le face primarul Ion Lungu, care promite celor care au suferit pagube o despăgubire de 50 de milioane de lei vechi pentru fiecare. Specialiştii noştri, juriştii, analizează legalitatea acordării ajutoarelor şi aceasta nu prea există”, a declarat Virginel Iordache.
El i-a cerut primarului ca, înainte de a angaja municipalitatea în aceste cheltuieli, să aştepte raportul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă despre cauzele incendiului şi chiar a solicitat ca acest raport să fie dezbătut într-o şedinţă de consiliu local.
Ca şi în alte rânduri, liderul PSD Suceava a acuzat modul în care s-au efectuat lucrările de modernizare a bazarului, în sensul că amplasarea chioşcurilor şi distanţa dintre acestea nu sunt corespunzătoare şi că accesul maşinilor de intervenţie în acest centru comercial se face greoi.
Iordache acuză modul în care s-au făcut lucrările de modernizare
În opinia preşedintelui PSD Suceava, suma de aproape 3 milioane de euro alocată modernizării bazarului nu îşi găseşte justificarea în calitatea lucrărilor.
„Mai spun o dată şi o să repet, până când cei care conduc astăzi primăria vor înţelege că modalitatea de separare a sensurilor de mers cu borduri este extrem de ineficientă şi introduce un grad de periculozitate, un grad de nesiguranţă la intervenţiile maşinilor de pompieri şi de salvare în cartierul Burdujeni. De asemenea, modul cum şi-au făcut datoria cei care lucrează în bazar a fost total defectuos. Se pun întrebări retorice, aşa cum face primarul Ion Lungu, ce făceau paznicii din bazar, dăm verdicte că structura de rezistenţă a corpurilor de bazar renovate nu a avut de suferit, or acestea sunt afirmaţii nejustificate pentru că s-au alocat aproximativ 3 milioane de euro, iar banii aceştia nu sunt justificaţi prin lucrările care s-au făcut acolo. Să faci renovarea unui corp de clădire fără să pui detectoare de fum, fără să ai sisteme automate de stingere a incendiilor mi se pare un lucru nelalocul lui. Nu suntem împotriva alocării sumelor pentru despăgubirea oamenilor din bazar, dar aceste sume trebuie acordate numai şi numai în spiritul legii”, a arătat Iordache.
Conform acestuia, acordarea unor sume cu titlu de despăgubiri s-ar putea face, dacă s-ar identifica baza legală, în două şedinţe CL, iar afirmaţiile „domnului Harşovschi, la fel ca şi ale domnul primar, că vor acorda ei despăgubiri” sunt „nelalocul lor” pentru că „banii publici, din taxe şi impozite trebuie cheltuiţi numai în spiritul legii”.
Lungu: „Când apare o nenorocire, toţi îşi dau cu părerea. După război, mulţi viteji se arată”
De cealaltă parte, primarul Ion Lungu a precizat că şi el aşteaptă raportul ISU, dar că din datele preliminare reiese că incendiul a fost provocat de un reşou lăsat nesupravegheat, din cauza căruia s-au autoaprins lucrurile dintr-un chioşc. Lungu a spus că autorizaţia de modernizare a bazarului a avut aviz de la pompieri, iar autorizaţia de funcţionare ar fi urmat a fi obţinută la finalizarea lucrărilor.
„Până acum nu s-au cheltuit 3 milioane de euro, ci 1,3 milioane. Aşa se întâmplă de fiecare dată la noi, când apare o nenorocire, toţi îşi dau cu părerea. După război mulţi viteji se arată. Despăgubirile au bază legală, există un fond pentru situaţii de urgenţă. Primăria nu este obligată să acorde despăgubiri, dar consider că trebuie să fim solidari cu aceşti oameni şi să suportăm o parte din pagubă”, a declarat Lungu. Acesta a mai spus că, după ce ISU îşi va finaliza raportul, primăria va lua în consideraţie toate recomandările specialiştilor şi că ia în calcul inclusiv asigurarea lucrărilor. Până acum acest lucru nu s-a făcut deoarece, spune primarul, era vorba despre sume foarte mari.
„Legea recomandă asigurarea, nu obligă. Vom vedea în viitor cum vom proceda”, a afirmat primarul Ion Lungu. În ceea ce priveşte oportunitatea declaraţiilor lui Virginel Iordache, Lungu a spus că nu doreşte să facă nici un comentariu.
(20 ian 2009, 11:18:00