„Nu vom ţine cont de nemulţumirea unui membru sau a altuia din Biroul Judeţean a PNL Suceava. Şi nu vom organiza alegeri pornind de la faptul că o persoană este nemulţumită, iar alta mulţumită. Alegerile se vor face atunci când vom considera că este normal să se facă”, a declarat Fenechiu înaintea primei şedinţe a Biroului Judeţean al PNL Suceava de după alegerile parlamentare din toamna anului trecut.
Relu Fenechiu a precizat că organizaţia judeţeană Suceava a PNL trebuie să demonstreze că are „forţa” de a-şi alege un preşedinte care să rămână în această funcţie pe o perioadă de cel puţin patru ani.
El a mai precizat că până la alegerea unui nou preşedinte judeţean, membrii PNL care au candidat la alegerile parlamentare trebuie să se ocupe de organizarea alegerilor la nivelul fiecărei localităţi din judeţ.
După alegerile parlamentare, liberalii suceveni au devenit invizibili
Şedinţa de ieri a Biroului Judeţean al PNL Suceava a fost prima de după alegerile parlamentare din toamna anului trecut, perioadă în care liberalii suceveni au fost cât se poate de invizibili.
Pierderea guvernării şi intrarea în opoziţie i-a liniştit pe liderii interimari ai PNL Suceava, care nu au mai susţinut nici o conferinţă de presă în perioada ce a urmat alegerilor. Astfel se face că o astfel de situaţie a lăsat impresia unui vid de putere în cadrul PNL Suceava, organizaţie condusă de un deputat din Iaşi, cu sprijinul unui preşedinte executiv din Vatra Dornei, Valică Gorea.
Singurul care a făcut excepţie a fost liberalul Iulian Angheluş, care a candidat pentru un mandat de deputat în colegiul Siret. Astfel, în lipsa unei conduceri confirmate prin vot de către membrii PNL, tot mai mulţi liberali suceveni susţin organizarea de urgenţă a conferinţei judeţene de alegeri pentru stabilirea unui noi preşedinte.
Din informaţiile pe care le deţinem, pentru funcţia de preşedinte ar putea să candideze senatorul Tiberiu Prodan, care a mai deţinut conducerea interimară a organizaţiei judeţene după plecarea din partid a primarului Sucevei, Ion Lungu. Surse din cadrul PNL susţin că un alt liberal care ar putea să candideze pentru şefia organizaţiei judeţene este omul de afaceri Philip Rozopol, care a candidat pentru un mandat de deputat în colegiul uninominal Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.