Faţă de ceilalţi candidaţi la alegerile parlamentare de duminică, 30 noiembrie, reprezentanţii minorităţilor pot aduna voturi din toate colegiile. Alegătorii care doresc să-şi exprime opţiunea în favoarea lui Ghervazen Longher o pot face fără restricţii din orice cătun al judeţului. De exemplu, candidatul Uniunii Polonezilor din România poate fi votat atât de la Soloneţ, Poiana Micului sau Siret, cât şi la Suceava, Fălticeni sau Vatra Dornei.
Chiar dacă nu are contracandidat pentru locul rezervat minorităţii poloneze, Ghervazen Longher este obligat să treacă pragul electoral pentru a obţine un nou mandat de deputat.
Potrivit actualei legislaţii, pentru a fi ales parlamentar, reprezentantul Uniunii Polonezilor din România trebuie să primească 10% din numărul total de voturi exprimate pentru un deputat. Acest procent depinde de numărul persoanelor care se prezintă la urne, ceea ce înseamnă că fiecare vot este foarte important.
„Pentru a putea trece pragul electoral fac un apel la toată lumea care doreşte să-şi exprime votul în favoarea mea să se prezinte la vot, în orice colegiu s-ar afla. Toate aceste voturi se vor aduna şi îmi vor permite să continui proiectele pe care le-am început”, a spus Ghervazen Longher.
Candidatul din partea Uniunii Polonezilor din România a precizat că prin alegerea sa Suceava va avea un parlamentar în plus, iar din poziţia sa va sprijini toate proiectele care vizează dezvoltarea acestei zone.