Mircea Irimescu arată că la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Rădăuţi din data de 4 septembrie 2008, domnul primar Aurel Olărean a iniţiat un proiect de hotărâre „privind aprobarea reabilitării Parcului de Agrement din municipiul Rădăuţi”.
Această hotărâre era necesară pentru obţinerea finanţării lucrării din fonduri guvernamentale gestionate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (practic din taxele auto) şi trebuia să conţină aprobarea indicatorilor tehnico-economici impuşi de lege. Candidatul rădăuţean mai arată că documentaţia prezentată spre aprobare Consiliului Local nu conţinea aceşti indicatori, aşa cum nu conţinea nici descrierea lucrărilor care se dorea a fi executate. Irimescu mai spune că în cadrul şedinţei, un distins membru al Consiliului Local Rădăuţi, tocmai din cauza lipsei documentelor obligatorii luării unei decizii corecte, a cerut să se introducă un amendament care stipula aprobarea proiectului de hotărâre cu menţiunea: „Fără alte construcţii”.
În această formă proiectul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” şi o „abţinere”. Toţi consilierii PD-L au votat „pentru”. Procesul-verbal al şedinţei în discuţie este document public şi poate fi consultat de oricine.
„În ceea ce mă priveşte am cerut doar să se consemneze în procesul-verbal de şedinţă că aprobarea indicatorilor tehnico-economice s-a dat fără ca aceştia să fi fost cunoscuţi. Acum vine primarul Olărean şi susţine în faţa locuitorilor municipiului Rădăuţi minciuna că din cauza mea nu s-a obţinut finanţarea acestei lucrări. Doreşte să mă calomnieze pe mine, să facă campanie electorală în favoarea partidului din care face parte şi să-şi ascundă incapacitatea de a obţine măcar o singură finanţare pentru municipiul Rădăuţi”, a concluzionat candidatul pentru Camera Deputaţilor din partea PNL în colegiul Rădăuţi, inginerul Mircea Irimescu.