„Obligaţia mea ca şi reprezentant al colegiului 5 este de a sprijini cu eforturi maxime, nu doar verbal, orice proiect benefic, indiferent de cine este iniţiatorul acestuia. Este timpul să renunţăm la orgolii gratuite şi să vedem care sunt interesele zonei. Avem foarte multe probleme şi trebuie să ne unim eforturile pentru a găsi soluţiile necesare.
Nu avem timp să ne certăm pe proiecte doar pentru că unul este membrul unui partid sau al altuia, când interesele noastre sunt comune, iar o acţiune concertată este mai puternică. Voi fi reprezentantul intereselor cetăţenilor din colegiul 5, nu doar al primarilor PD-L din zona mea.
Nu mă interesează din ce partid face parte primarul, pentru că nu mă duc la Bucureşti ca să mă răzbun pe primarii celorlalte partide punând beţe în roate proiectelor promovate de aceştia. Merg acolo pentru că doar aşa pot sprijini zona mea şi pot să fac ceva concret pentru ea. Uşa mea va fi deschisă tot timpul atât pentru oamenii din colegiul meu, cât şi pentru aleşii acestora.
Ştiu că unii primari cred că împărţirea darurilor se face în funcţie de carnetul de partid, dar trebuie să înţeleagă că lucrurile s-au schimbat. Reprezentăm împreună aceeaşi zonă, cu lucrurile bune şi rele care se întâmplă. Depinde de noi ca ponderea lucrurilor bune să fie mai mare decât cea a lucrurilor rele. Voi fi deputatul oamenilor, nu al unui grup de interese”, a a spus Vasile Dediţă.
„Agricultura a fost lăsată de izbelişte şi aceasta este o realitate amară”
El a constatat că principalele probleme din colegiul său sunt în strânsă legătură cu agricultura, domeniu ce a fost ignorat în ultimii ani de guvernanţii actuali. „Agricultura a fost lăsată de izbelişte şi aceasta este o realitate amară. Să fii producător de produse ecologice şi să nu ai unde să le comercializezi deoarece pe piaţa românească toate supermarketurile sunt pline cu produse din Egipt, Turcia produse cine ştie cum. Pentru a contracara această situaţie vom înfiinţa pieţe locale pentru distribuirea produselor proaspete, unde producătorii vor putea să-şi vândă marfa în condiţii normale, fără să fie nevoiţi să facă acest lucru pe marginea drumurilor. Trebuie să susţinem comercializarea acestora şi pe piaţa europeană, unde produsele sunt la mare căutare”, a precizat candidatul PD-L Vasile Dediţă.
El a precizat că va promova ca deputat proiecte pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, de reabilitare a străzilor, iluminatului public şi de regularizare a râurilor Moldova şi Siret.
Dediţă şi-a făcut o bază de date cu cazuri sociale deosebite
„Atunci când te întâlneşti cu oamenii afli foarte multe lucruri. Eu am găsit foarte multe cazuri sociale deosebite, iar oamenii au nevoie de soluţii, nu de compătimire. Tocmai de aceea, le-am trecut într-o bază de date şi căutăm soluţia necesară pentru fiecare caz în parte. Voi da exemplul unei bătrâne pe care am cunoscut-o la întâlnirea avută la căminul cultural din comuna Cornu Luncii. A venit la mine şi mi-a cerut ajutorul. Este singură, are o pensie mizeră, fiul ei a murit, iar nora şi-a abandonat fetiţa şi a plecat fără a lăsa nici o adresă sau un număr de telefon. Nu are bani să cumpere rechizite, iar de haine nici nu poate fi vorba. Pur şi simplu îşi duc traiul de pe o zi pe alta, încercând să reziste de la o pensie la alta. Pentru astfel de cazuri ne vom adresa autorităţilor pentru soluţii, dar mă voi implica şi financiar din banii mei personali, pentru a da şansa unor copii să meargă la şcoală, iar bunicii şi părinţii să nu mai trăiască cu teama că nu vor avea ce să le pună pe masă a doua zi”, a concluzionat Vasile Dediţă.