Bălan a spus că nu admite ca Burdujeniul, unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Sucevei, să nu aibă două parcuri în care tinerii, mamele şi bătrânii să se poată odihni.
„Este neapărat necesar să regândim modul în care construim şi mai ales să facem ca betoanele care au invadat localităţile să nu deţină ponderea în dauna spaţiilor verzi”, a spus Ioan Bălan.
Din punctul de vedere al candidatului PD-L, lucrurile trebuie rezolvate de asemenea manieră încât odată cu realizarea parcurilor să poată fi dezvoltată şi o soluţie de decongestinonare a traficului rutier.
„Extinderea spaţiului verde şi rezolvarea problemelor legate de trafic şi de poluare sunt probleme ce trebuie rezolvate concomitent. Este imposibil să te relaxezi în zgomotul claxoanelor sau în fumul de la ţevile de eşapament”, a menţionat Bălan, care a adăugat că preocuparea sa ca parlamentar va fi să identifice modalităţile prin care comunităţile locale să poată fi sprijinite prin intermediul unei legi, astfel încât realizarea de parcuri să devină prioritate. „M-am întâlnit cu multe persoane care mi-au reproşat că unii politicieni vin si spun că rezolvarea acestei probleme e albă, iar alţii spun că e neagră. Eu spun cu siguranţă că rezolvarea e portocalie. Şi e portocalie pentru că Guvernul care va veni va fi unul portocaliu, aşa cum portocalie este conducerea Consiliului Judeţean Suceava şi cum portocalie este şi conducerea Primăriei capitalei de judeţ”, a încheiat Bălan.
(14 nov 2008, 11:46:32
Si parc in tinerii, mamele si batrnii sa se poata odihni dupa ce? Dupa somaj? Dupa alergatul dupa pensie sau bilete la tratament? Sau poate dupa alergatul de la un centru comercial la altul?
"mai ales sa facem ca betoanele care au invadat localitatile sa nu detina ponderea n dauna spatiilor verzi" - SERIOS? Hai ca va dau eu o locatie pentru un parc frumos - zona de linga ambro, a fostului IUPS. OOOPSSS! Am uitat aia a dat-o mai marele municipiului pentru "betoanele care au invadat localitatile" pe bani buni bineinteles.
Ioan Balan "a decretat" "transformarea cenusiului n verde"!!!! Vedeti sa nu transformati in portocaliu. Ca la cita minte, iti fi in stare sa faceti parcuri de culoarea REZOLVARII.