Rozopol a precizat că după o perioadă, destul de lungă, în care nu cunoştea exact care îi sunt contracandidaţii din colegiul său, aceştia au început, după debutul campaniei electorale, „să iasă la rampă”.
„Iniţial, am adresat întrebarea 'eu cu cine contracandidez?'. După ce au început şi contracandidaţii mei să mai scoată capul prin presă, am vrut să îi atrag în cadrul unor dezbateri de pe urma cărora electoratul să îşi dea seama cine este cel mai pregătit candidat care să ocupe postul de deputat în zona Humor – Câmpulung. Contracandidaţii mei, probabil de frică, nu au vrut şi continuă să nu dorească o confruntare faţă în faţă, pentru Bucovina. Am speranţa că vor fi convinşi să participe la aceste dezbateri de liderii lor de partide”, a declarat Rozopol.
Liberalul sucevean a precizat că ceilalţi candidaţi din colegiul său nu au demonstrat că ştiu să îi respecte pe cetăţenii din localităţile în care candidează.
„Eu am primit o lecţie de la părinţii mei, o învăţătură care s-a dovedit peste ani extrem de adevărată: dacă vrei să fii respectat de oameni, trebuie să-i respecţi pe cei din jur la rândul tău. Contracandidaţii mei, prin politica de struţ adoptată în această campanie electorală, prin faptul că refuză constant să se prezinte la aceste dezbateri, oferă bucovinenilor dovada celei mai mari lipse de respect”, este de părere candidatul PNL.
Rozopol susţine că ceilalţi candidaţi nu au proiecte aplicabile în zona de munte
Philip Rozopol le-a reproşat contracandidaţilor săi că la aproape două săptămâni înaintea alegerilor, nu au prezentat nici măcar un singur proiect care să fie aplicabil în zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc. El a adăugat că proiectele prezentate până în prezent de ceilalţi candidaţi se aseamănă foarte mult cu cele propuse la nivel naţional de partidele pe care le reprezintă, făcând astfel abstracţie de specificul zonei.
„Ei nu fac altceva decât să demonstreze o lipsă de imaginaţie, de pregătire şi de soluţii punctuale pentru oamenii care trăiesc în zona în care candidează”, a precizat liberalul sucevean.
El a adăugat că printre proiectele sale se numără o serie de propuneri legislative care să ducă la dezvoltarea turismului de 12 luni şi la ajutorul activ acordat bucovinenilor pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
De asemenea, candidatul PNL a spus că vrea realizarea unor centre locale de informare, la nivelul fiecărei localităţi, oraş sau comună, prin intermediul cărora bucovinenii să fie ajutaţi în accesarea unor fondurilor europene, pentru agricultură şi zootehnie, dar şi pentru investiţii în micile afaceri de familie.
(13 nov 2008, 11:34:49