„Dacă la capitolul ofertă ne situăm bine, prin dezvoltarea bazei de primire, la capitolul cerere încă trebuie să mai lucrăm pentru a dezvolta în special interesul românilor pentru Bucovina. E necesar să promovăm oferta turistică din Bucovina pe mai multe planuri şi în cât mai multe zone din ţară, poate chiar şi în zona de Nord a României”.
Mihalescul a afirmat că o altă problemă de greutate mare ar fi lipsa agrementului turistic în Bucovina. „Puţin tineret vine în zona noastră, iar la capitolul turismul internaţional cei care ne vizitează sunt în special cei din a treia categorie de vârstă. La turismul intern se întâmplă un fenomen nu prea bun pentru prestatorii de servicii în turism, şi anume că sunt solicitări mari doar în câteva perioade. Pot spune că momentele de vârf ale turismului în Bucovina sunt în perioada sărbătorilor de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou, la sărbătorile de Paşte şi poate două luni în timpul verii”, a mai arătat candidatul PD-L.
„Pentru a atrage clienţii, trebuie să avem în vedere şi partea de agrement”
Dumitru Mihalescul crede că marea problemă a turismului din zonă e legată de găsirea modalităţii care să aducă solicitări pentru întreaga perioadă a anului, iar pentru aceasta trebuie lucrat la bazele de primire şi la agrement, ceea ce înseamnă crearea de facilităţi pentru sporturile de iarnă, dezvoltarea celor mai bune locaţii şi dotarea acestora cu telescaune, cu teleschi şi, de ce nu, cu săli de sport polivalente şi bazine acoperite.
„E posibil să ajungem la concluzia că facem prea multe spaţii de cazare şi restaurante şi nu sunt clienţi. De aceea, pentru a atrage clienţii, trebuie să avem în vedere şi partea de agrement, ca să nu mai vorbesc de serviciile de calitate. Dacă ar fi să facem o comparaţie pe această temă între ceea ce se întâmplă în România şi pe plan internaţional, am putea spune că stăm foarte bine în domeniul alimentaţiei publice şi cazării, în schimb în domeniul agrementului mai avem foarte mult de lucru”.
„Avem nevoie de fonduri europene pentru a face turism la cotele anului 2008”
Candidatul Dumitru Mihalescul a apreciat că singurele căi viabile pentru dezvoltarea turismului, atât la nivel local, cât şi naţional, sunt cele prevăzute de Programul de Guvernare al PD-L, şi anume reînfiinţarea Ministerului Turismului şi adoptarea unei legislaţii pentru turism, simplificată şi eficientă, lansarea Programului Naţional de dezvoltare zonală a turismului, susţinerea liberei iniţiative şi a investiţiilor în turism prin reducerea formalităţilor şi taxelor şi acordarea de facilităţi, modernizarea şi diversificarea unei oferte de turism competitive, dar şi identificarea şi susţinerea dezvoltării unor forme de turism specifice anumitor zone - turismul rural, balneologic, ecumenic, în acelaşi timp, un accent deosebit trebuind a fi pus pe susţinerea formării profesionale a forţei de muncă pentru turism.
„Trăim într-un loc binecuvântat, cu un cadru natural minunat, cu mănăstiri, tradiţii şi obiceiuri unice, adevărate daruri primite de la Dumnezeu, daruri pe care nu am reuşit până acum să le punem în adevărata valoare. Avem nevoie de fonduri europene şi de specialişti care să ne înveţe cum să facem un turism la cotele anului 2008”, a mai precizat candidatul PDL Dumitru Mihalescul.