Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, candidat la Senat în colegiul Fălticeni, consideră că prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, Orest Onofrei, candidat la Senat, dar în colegiul Suceava, face declaraţii „măscăricioase”.
Mîrza s-a referit la ironiile lansate de Onofrei după ce social democraţii au făcut o serie de comentarii vizavi de victoria lui Barack Obama la preşedinţia SUA, văzută ca un semn că PSD va câştiga alegerile din 30 noiembrie.
„Am aflat de la PSD că Barack Obama este PSD-ist şi că ara mama născută la Fălticeni. Aşa ar putea fi interpretată disperarea cu care lideri marcanţi ai PSD văd în alegerea lui Obama un semn divin că s-ar putea întoarce la butoane”, i-a luat peste picior Onofrei pe social democraţi.
Mîrza apreciază drept „o iresponsabilitate” să te iei „de cel mai puternic om al planetei”, catalogând declaraţiile lui Onofrei drept „măscăricioase”.
„Din lipsă de idei, de proiecte, văd un candidat al PD-L făcând nişte declaraţii măscăricioase. Nu vreau să fac nici un comentariu la declaraţiile sale pentru că mi se pare o iresponsabilitate să te iei de cel mai puternic om al planetei acum şi să-i cauţi arborele genealogic. Poate că va căuta arborele genealogic la liderii săi politici, că i-ar găsit pe undeva prin nişte ţinuturi foarte curioase”, a spus Mîrza.
(10 nov 2008, 22:11:37