Candidatul PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava, Alexandru Băişanu, îşi va deschide, în cursul zilei de astăzi, sediul de campanie, situat în cartierul George Enescu. Băişanu a arătat că la acest sediu sucevenii vor putea afla care sunt proiectele sale pe care le va susţine în calitate de deputat.
„Pe lângă discuţiile pe care le voi avea cu sucevenii, în toate cartierele oraşului, în cadrul cărora îmi voi prezenta obiectivele pentru mandatul de deputat, cei interesaţi pot veni la acest sediu de campanie pentru a afla informaţii suplimentare, dar şi pentru a veni cu sugestii”, a declarat Alexandru Băişanu, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL.
El a precizat că începând cu această săptămână va prezenta sucevenilor toate proiectele sale de lege pe care doreşte să le susţină în Parlament, precum şi programul său pentru dezvoltarea Sucevei şi a judeţului.
„Sunt programe concrete şi nu vorbe goale. Şi voi fi unul dintre parlamentarii suceveni care nu vor sta degeaba. Le voi prezenta sucevenilor care sunt iniţiativele mele, pentru că acesta trebuie să fie rolul unui parlamentar, de a promova legi, care să fie în folosul cetăţenilor”, a mai spus liberalul sucevean.
Alexandru Băişanu a ocupat, în ultimii patru ani, funcţiile de subprefect şi de prefect al judeţului Suceava.
(10 nov 2008, 21:21:14