„Eu sunt un om dedicat Bucovinei. Asta implică o obligaţie morală. Tocmai de aceea, sâmbătă voi pecetlui cu locuitorii din Frasin Legământul pentru Bucovina. Eu mă oblig prin acest Legământ să le demonstrez bucovinenilor că prosperitatea poate să fie ceva normal şi nu o excepţie”, a declarat Philip Rozopol.
Candidatul PNL a subliniat faptul că ţine să fie în mijlocul oamenilor pentru a putea discuta direct cu aceştia despre toate problemele cu care se confruntă. Rozopol a subliniat că până acum, toţi oamenii politici care s-au perindat prin Parlament au uitat să-i întrebe şi pe cei pe care îi reprezintă dacă sunt de acord cu deciziile luate la nivel central, ignorând că bucovinenii sunt cei care cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă, şi tot ei vin cu soluţiile cele mai pertinente pentru rezolvarea lor.
„Consider dialogul cu bucovinenii absolut esenţial. Şi asta pentru că oamenii au fost obişnuiţi doar cu modelul deputatului anonim, care cel mult poate fi asociat cu o siglă de partid. Nu trebuie să privim cum alţii decid pentru noi. Tocmai de aceea, eu vreau să ne cunoaştem, să ne vedem faţă în faţă şi să discutăm deschis şi cinstit despre greutăţile cu care se confruntă fiecare”, a spus liberalul sucevean.
Asociaţii între bucovinenii întreprinzători
Philip Rozopol a precizat că programul său „Legământul pentru Bucovina” conţine mai multe proiecte importante pentru această zonă, amintind aici „Turism de 12 luni”, „Sănătate pentru bucovineni”, „Belşug din meşteşug” şi, nu în ultimul rând, instruirea bucovinenilor pentru dezvoltarea micilor afaceri.
Rozopol a mai spus că are în vedere şi realizarea unor asociaţii între bucovinenii întreprinzători. „Vreau să organizez un sistem de achiziţii prin asocierea bucovinenilor care muncesc în fiecare domeniu al industriei casnice, astfel încât aceştia să devină parteneri de afaceri şi să reuşească să-şi ducă singuri produsele pe pieţele de export. Doar aşa vom creşte substanţial valoarea produselor prelucrate în zona noastră”, a încheiat liberalul sucevean.