Deputatul PD-L de Suceava Romică Andreica şi-a lansat, ieri, candidatura pentru un nou mandat, în colegiul Fălticeni, în care candidează. Evenimentul a avut loc în Fălticeni, în fostul cinematograf Doina, unde au fost prezentaţi şi ceilalţi doi candidaţi ai PD-L din zonă, Vasile Dediţă, colegiul de deputaţi Fălticeni 2 (Mălini – Dolhasca) şi Mihai Vitcu, candidat pentru un mandat de senator în colegiul Fălticeni.
Alături de cei peste 500 de membri şi simpatizanţi PD-L veniţi la lansarea candidaţilor din zona Fălticeni au fost prezenţi preşedintele şi prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor, Gheorghe Flutur, respectiv Orest Onofrei, precum şi liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PD-L, Ion Lungu.
Înainte de lansarea candidaturii lui Romică Andreica a fost prezentat un film cu realizările deputatului PD-L, printre acestea amintindu-se de obţinerea finanţărilor necesare pentru continuarea lucrărilor la spitalul din acest municipiu, construcţia de blocuri ANL şi a unei săli de sport. De asemenea, la capitolul realizări au fost trecute şi demersurile făcute pentru obţinerea de fonduri pentru plata datoriilor pe care le avea primăria din Fălticeni, dar şi finanţarea mai multor biserici din zonă.
Andreica vrea mai multe locuri de muncă în zona Fălticeni
În faţa celor veniţi să-l susţină, Romică Andreica a precizat că principalul obiectiv pe care îl va avea în viitorul mandat va fi crearea de locuri de muncă, prin atragerea a cât mai multor investitori în zona Fălticeni.
„Eu nu privesc zona numai din punctul de vedere al municipiului Fălticeni. În tot ceea ce voi face voi avea în vedere toate localităţile din jurul municipiului Fălticeni, pentru că întreaga zonă trebuie să se dezvolte din punct de vedere economic”, a spus Andreica.
El a arătat că un alt obiectiv pe care îl are este reintroducea municipiului Fălticeni în circuitul turistic, prin valorificarea obiectivelor locale, în special din domeniul cultural.
„Fălticeniul este recunoscut ca oraş cultural însă, din păcate, a ieşit din circuitul turistic. Şi din acest motiv am pregătit un proiect prin care vrem să dezvoltăm activitatea turistică”, a explicat deputatul PD-L.
El a mai spus că proiectul său vizează, de asemenea, dezvoltarea turistică a întregii zone din jurul municipiului Fălticeni. Andreica a făcut referire la turismul religios, prin includerea lăcaşelor de cult din Slatina, Rîşca şi Probota în circuitele turistice naţionale şi internaţionale.