Gorea, care este şi preşedintele Agenţiei Nucleare din România, a precizat că primul care a recunoscut creşterea economică înregistrată în ultimii ani, precum şi eficienţa unor măsuri adoptate de Guvernul liberal, a fost şeful statului, Traian Băsescu.
„În aceşti patru ani, Guvernul Tăriceanu a fost cel mai performant de până acum, care a reuşit să realizeze o creştere economică constantă şi progresivă. Acest lucru a fost multă vreme contestat, însă remarc cu plăcere că la Damasc, când a făcut vizita în Siria, dar şi în urmă cu două zile, preşedintele României a recunoscut că avem creştere economică”, a declarat Gorea.
El a mai spus că adversarii PNL care au avut zilele acestea discuţii cu sindicatele din România au recunoscut că legea de majorare cu 50% a salariilor profesorilor nu este cea mai bună opţiune pe care a avut-o Parlamentul.
Mai mult, Valică Gorea susţine că propunerea Guvernului de a asigura o creştere progresivă a salariilor şi promovarea unei legi speciale pentru eliminarea discriminărilor privind salarizarea în sistemul bugetar au început să fie acceptate ca soluţii viabile în raport cu actuala lege care îi vizează pe profesori.
Un calculator pentru fiecare elev
Pe de altă parte, Valică Gorea a mai spus că pentru punerea în practică a strategiei în domeniul educaţiei, promovată de preşedintele Traian Băsescu, este necesară măsura luată de Guvernul Tăriceanu de a acorda câte un calculator fiecărui elev. „Guvernul Tăriceanu şi-a prevăzut în programul de guvernare să dea un calculator pentru fiecare elev. Foarte interesant a fost pentru mine să aud că acest calculator pentru fiecare elev este prevăzut şi în strategia pe educaţie promovată de preşedintele Băsescu, care a fost votată de toate partidele. În această strategie se spune că fiecare elev, la absolvirea a 12 clase, trebuie să dea un examen de licenţă pentru permisul european de conducere a calculatorului”, a declarat candidatul liberal.
Gorea a spus că elevii din România, indiferent de localităţile în care învaţă, fie că sunt în mediu rural sau urban, au nevoie de calculatorul oferit prin programul Guvernului Tăriceanu, tocmai pentru a putea susţine respectivul examen de licenţă.