Consilierii social-democraţi din municipiul Suceava vor propune, în şedinţa deliberativului din această săptămână, prelungirea hotărârii Consiliului Local privind acordarea de gratuităţi la transportul în comun pentru pensionarii cu pensii până la 10 milioane de lei vechi, studenţi şi elevi, hotărâre care expiră la finele acestei luni.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache.
„Susţinem acordarea de gratuităţi în continuare pentru pensionarii cu pensii până în 10 milioane de lei vechi şi dublarea numărului de abonamente gratuite pentru elevi şi studenţi de la 500 la 1.000. Până acum se acordau abonamente gratuite la 350 de elevi şi 150 de studenţi, iar noi, ţinând cont de creşterea numărului de studenţi, propunem 500 de abonamente gratuite pentru studenţi şi 500 pentru elevi”, a spus Iordache.