Candidatul PD-L la Camera Deputaţilor în colegiul Suceava 1, Sanda- Maria Ardeleanu, a răspuns ironiilor colegului său de la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, pe tema priceperii acesteia în problemele de administraţie.
Sanda-Maria Ardeleanu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că este „ridicol” ca Alexandru Băişanu să facă abstracţie de faptul că ea este profesor universitar conducător de doctorate, a predat la toate treptele de învăţământ, a fost inspector şcolar şi acum ocupă funcţia de prorector, ceea ce ar însemna că se poate descurca foarte bine şi în administraţie. „Este adevărat că domnul Băişanu are o experienţă administrativă şi politică, a fost membru ApR, după care a trecut la PC, acum mai nou este membru PNL. A fost pentru o scurtă perioadă consilier local din partea PC, a fost subprefect din partea aceluiaşi partid pentru câteva luni, apoi iarăşi pentru câteva luni a fost subprefect şi prefect apolitic, cu ghilimelele de rigoare. Din nefericire, simpaticul meu coleg de la universitate s-a transformat într-un personaj politico-administrativ care nu a înţeles nimic din lecţia democraţiei. De la un doctor în epistemologie mă aşteptam la mult mai mult decât la nişte ironii prost formulate, cu trimiteri culturale greşite în conţinut. Aş dori să-i aduc aminte domnului Băişanu că biata Laika a zburat cu un satelit sovietic în jurul pământului şi nu pe lună, aşa cum a spus domnia sa”, i-a transmis Sanda Maria Ardeleanu contracandidatului său de la PNL.
Sanda-Maria Ardeleanu declară că nu se lasă intimidată de „atacuri neloiale”
Ea a apreciat că fostul prefect se află „în flagrantă contradicţie cu ceea ce a devenit evident pentru toată lumea”, adică necesitatea reformării clasei politice.
În opinia ei, acest deziderat poate deveni realitate numai în momentul în care vor apărea pe scena politică persoane care nu au făcut niciodată politică. Ardeleanu a afirmat că acesta este motivul pentru care s-a angajat cu toată convingerea în lupta politică şi şi-a asigurat contracandidaţii că dintotdeauna a manifestat un interes deosebit faţă de situaţia din învăţământ şi faţă de problemele sociale.
„Vreau să-l asigur pe colegul meu că natura m-a înzestrat cu suficientă minte şi capacitate de muncă pentru a face faţă noilor situaţii în care voi fi pusă în Parlamentul României. Reacţia disproporţionată şi care pe mine mă surprinde se datorează faptului că a văzut în spatele meu o echipă foarte puternică, a PD-L, echipa de la municipiu şi judeţ. Nu este vina mea că în spatele domniei sale se află o echipă care la alegerile locale a adus un procent de 9 la sută. Cei de la PD-L sunt obişnuiţi să lucreze în echipă, sunt hotărâţi să mergem cu ce ne-am propus mai departe şi îl asigur pe domnul Băişanu că nu ne vom împiedica nici în campania electorală de atacuri neloiale cum a fost cel pe care dumnealui l-a lansat împotriva mea”, a mai declarat universitarul sucevean.
(28 oct 2008, 12:11:16
La ce va mai folosesc titlurile de doctori in filosofie, filologie sau management atata timp cat dicutia se poarta la nivelul ierbii?
Poate nu ar trebui sa uitati ca de la nivelul ierbii s-a ridicat si marele pastor Gigi Becali, care si el e tot un fel de doctor.
El are insa un mare atu, recita balada Miorita cu intonatie!