Este vorba de un demers al social democratului pentru a preveni transferul deşeurilor menajere din municipiul Suceava, a cărui groapă de gunoi urmează să fie închisă până la data de 1 ianuarie 2009, în municipiul Fălticeni.
„Fălticeniul este şi aşa un oraş aflat într-un declin industrial şi economic, exact de gunoaie mai are nevoie acum. Atitudinea fălticenenilor este una corectă. Ei sunt revoltaţi de faptul că primarul Lungu împreună cu primarul Tofan încearcă să transfere acest gunoi de la Suceava la Fălticeni. Este o problemă foarte gravă şi nu vreau să o tratez politicianist”, a spus Nechifor.
Scrisoare către Comisia Europeană
Nechifor a anunţat că a sesizat Parlamentul European şi Comisia Europeană cu privire la situaţia de la Fălticeni. El a spus că a expediat scrisori preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso şi comisarului de mediu de la Comisia Europeană, grecul Stavros Dimas. De asemenea, Nechifor a solicitat public factorilor responsabili, Guvernului, Prefecturii şi Consiliului Judeţean să facă demersuri pentru a stopa transferul gunoiului din Suceava la Fălticeni.
„Ce este mai grav este că autorităţile de la primărie şi alţi factori din zona PD-L au ştiut foarte bine ce înseamnă acest termen de 1 ianuarie 2009 de închidere a gropii de gunoi şi au aşteptat ca această chestiune să devină una de forţă majoră, aşa încât realizarea unui proiect de o minigroapă de gunoi ecologică să poată fi făcut în condiţii în care nu se realizează licitaţii. Este o chestiune foarte dură pentru că sunt semnale că firma ROSAL va veni la Suceava şi va face o minigroapă de gunoi ecologică fără licitaţie cu cheltuirea banului public. Atenţionez primăria Suceava să nu se joace. Nu cred că varianta de a da bani publici unei firme conduse de un om de afaceri care a vrut să candideze din partea PD-L la Suceava este o variantă corectă”, a spus Nechifor. El sugerează amânarea cu un an a realizării gropilor ecologice impuse de Uniunea Europeană.
(23 oct 2008, 17:06:01
mult succes, Falticeniul va merita!
sunteti singurul care are curajul sa faca practic ceva , de vorbe goale suntem satui
tot respectul meu