„Din punctul meu de vedere au furat la start. Ca la orice competiţie, şi aceasta este o competiţie, chiar dacă nu este una sportivă, trebuie să dăm dovadă de fair- play şi să luăm startul cu toţii în acelaşi timp. Aţi văzut ce se întâmplă în competiţiile sportive: cine fură la start este eliminat de către arbitri. La competiţia noastră arbitrul este electoratul şi cred că e cazul ca electoratul să-i elimine prin vot din competiţie”, a spus Bejinariu.
Protest public împotriva modului de lucru al DNA
Parlamentarul social-democrat a criticat implicarea DNA în competiţia politică, care, prin angajaţii săi, face „poliţie politică”.
„DNA, prin angajaţii săi, nu spun procurori, pentru că nu dau dovadă că sunt procurori, ci sunt simpli angajaţi ai PD-L, face poliţie politică, se implică în lupta politică şi nu dă voie ca această campanie să se desfăşoare în mod democratic”, a spus Bejinariu.
El a făcut referire la acţiunea declanşată de DNA la Suceava de audiere a consilierilor judeţeni din mandatul trecut cu privire la transferul de către Consiliul Judeţean a sumei de cinci milioane de euro firmei Bucovina Ecotermgaz din creditul de 86,7 milioane de euro angajat de la Deutsche Bank Londra, în vederea implementării proiectului „Utilităţi şi mediu la standarde europene”.
Bejinariu crede că ţinta sunt consilierii PSD. „Proiectul utilităţi şi mediu era unul dintre cele mai mari proiecte din ţară la vremea respectivă. Ce doresc aceşti procurori? Ar trebui să iasă public să spună aceste lucruri şi să se retragă din această competiţie. DNA are cu totul alt rol, nu de a chema consilierii judeţeni şi a-i hărţui. Protestăm public faţă de acest mod de lucru”, a mai spus Bejinariu.
(23 oct 2008, 12:35:05
P.S.Sper ca intre timp ati mai invatat la acest obiect....