Candidatul PNL Suceava pentru Senat în colegiul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, Valică Gorea, consideră că liberalii vor reuşi să obţină un scor electoral bun în zona de munte a judeţului. El a precizat că a acceptat să candideze pentru o funcţie de senator, în locul lui Mihai Sandu Capră, care a fost numit consilier al Curţii de Conturi, deoarece cunoaşte problemele cu care se confruntă comunităţile locale din zona în care candidează, şi are şi soluţiile pentru rezolvarea lor.
„Voi reprezenta zona în care am trăit, în care trăiesc încă, şi mi s-a părut normal să accept această candidatură. Am această dorinţă de a face ceva bun pentru oamenii care locuiesc în localităţile din colegiul în care candidez. Şi vreau să spun că am văzut ofertele electorale ale contracandidaţilor mei, şi mi s-au părut hazlii. Aştept ca în campania electorală să putem participa la dezbateri pe teme concrete, şi să găsim cele mai bune soluţii pentru locuitorii din zona de munte a judeţului”, a declarat preşedintele Agenţiei Nucleare.
Valică Gorea a arătat că avantajul său în faţa contracandidaţilor pentru funcţia de senator în colegiul de munte este experienţa în domeniul administraţiei, având în vedere faptul că a condus Agenţia Nucleară începând din anul 2005, dar şi relaţiile la nivel internaţional pe care a reuşit să şi le facă.
„Bucovina are nevoie de un om care să promoveze astfel de relaţii cu parteneri din afara ţării, astfel încât să reuşim să dezvoltăm turismul, să atragem cât mai mulţi investitori. Iar prin activitatea şi experienţa mea de până acum cred că ofer toate premisele unui partener serios pe care locuitorii din zona de munte îl vor avea în mine”, a încheiat Gorea.