Liberalul sucevean Philip Rozopol ar putea candida din partea PNL pentru un mandat de senator în colegiul de munte al judeţului, Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, potrivit unor surse din tabăra liberalilor.
Rozopol i-ar lua, astfel, locul actualului deputat PNL de Suceava Mihai Sandu Capră, care a anunţat că renunţă la candidatura la Senat în colegiul de munte după ce a fost validat de către Parlament în funcţia de consilier al Curţii de Conturi.
Lui Rozopol i s-a propus ieri, după validarea lui Sandu Capră, să candideze în locul acestuia, pentru Senat. Indiferent de răspunsul lui Rozopol, liberalii suceveni sunt nevoiţi să găsească în cel mai scurt timp un nou candidat pentru colegiul rămas descoperit, ori cel de Senat, ori cel pentru Camera Deputaţilor.
Printre primele opţiuni ar putea fi actualul şef al Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, care a mai fost propus de liberali să candideze pentru camera inferioară a Parlamentului. Stabilirea noului candidat va avea loc, cel mai probabil, în cadrul şedinţei Biroului de Conducere a PNL Suceava.
Mihai Sandu Capră va fi consilier de conturi în următorii trei ani
Mihai Sandu Capră a fost validat de către Parlament în funcţia de consilier al Curţii de Conturi în cursul zilei de ieri. După validare el a declarat că renunţă la candidatura pentru Senat, în favoarea mandatului de trei ani la Curtea de Conturi a României.
„Consider că PNL a făcut această propunere luând în considerare experienţa mea de peste 15 ani în domeniul financiar-contabil, şi mă simt onorat că mi-a fost conferită această oportunitate, prin care voi demonstra că îmi voi îndeplini cu maximă seriozitate şi eficienţă mandatul încredinţat”, a precizat Sandu Capră. El şi-a exprimat convingerea că liberalii vor reuşi să obţină un scor electoral foarte bun, precizând că PNL are cei mai profesionişti candidaţi.
„Doresc să le mulţumesc colegilor mei liberali din filiala PNL Suceava pentru colaborarea deosebită, şi totodată, ţin să-mi exprim convingerea că alegerile parlamentare din noiembrie vor reprezenta un real succes pentru partidul nostru”, a mai spus Mihai Sandu Capră.