Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, consilierul local Ovidiu Donţu, consideră inadmisibil să fie tăiaţi copaci pentru a se pune pavele şi îi transmite primarului Ion Lungu că îi va arunca mănuşa în cazul în care se va întâmpla aşa. Donţu, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava 1, a subliniat că social democraţii se gândesc la pichetarea Primăriei şi chiar la o acţiune în instanţă.
„În mod evident vom iniţia acţiuni de protest, pentru că mi se pare inadmisibil să tai copaci pentru a pune pavele. Dacă proiectul de reamenajare a parcului central conţine tăierea de copaci, sigur că formele de protest vor conţine toate mijloacele administrative şi politice pe care PSD le are la îndemână. Vom picheta primăria, vom încerca să aducem oamenii în faţa primăriei, vom purta banderole negre pentru eşecul în domeniul urbanismului din municipiul Suceava şi aşa mai departe. Vom vedea şi procedurile juridice”, a declarat Donţu.
Lucrările de reamenajare a parcului central vor fi realizate de asociaţia compusă de firmele bucureştene Garden Center Grup şi Eco Horticultura pentru suma de 11,6 miliarde de lei vechi. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de primăria municipiului reşedinţă de judeţ, devansând oferta asociaţiei formată din firmele locale Art Peisaj, Arcosin şi Agacon.
Primarul Ion Lungu a declarat că lucrările principale vor fi finalizate până în luna decembrie, urmând ca la primăvară să fie terminat gazonul. Potrivit primarului, vor fi modernizate aleile de acces, iluminatul şi vor fi realizate trei fântâni arteziene.