Acceptarea provocării de a candida pentru calitatea de senator în „Colegiul de munte” s-a bazat pe două elemente de bază:
- Coerenţa şi pragmatismlui „Programului de guvernare” 2009 – 2012 propus de Partidul Democrat Liberal şi
- Definirea Colegiului electoral, care s-a bazat pe comunitatea de cultură, istorie, mentalitate a cetăţeanului, educaţie şi de profesii specifice zonei de munte a Bucovinei.
În aceste condiţii mi-am propus ca mandatul meu să urmărească două demersuri principale.
Primul va fi legat de contribuţia mea concretă pentru revigorarea economico - socială a zonei, prin atragerea de investiţii străine şi autohtone, inclusiv prin realizarea de programe pentru obţinerea de fonduri europene, pentru crearea de locuri de muncă atât în zona urbană, cât şi în cea rurală, în special pe direcţia dezvoltării infrastructurii necesare reabilitării ramurilor economice specifice zonei – turism ( de sănătate, religios, sportiv, etc ), creşterea animalelor, industria cărnii, industria meşteşugărească, industria lemnului etc.
Al doilea se referă la activitatea mea parlamentară de reprezentare a zonei unde voi fi ales, în scopul realizării primului demers şi al exercitării puterii politice la nivelul maxim de eficienţă cât mai aproape de mica comunitate, pentru realizarea uneia din principalele direcţii strategice a Programului de Guvernare a Partidului Democrat Liberal, şi anume transferul deciziei la nivelul comunităţilor locale prin descentralizarea reală a administraţiei publice.
Sorin Fodoreanu