Toader Poleac, născut în 1940 la Volovăţ, este om de afaceri şi se ocupă în principal de domeniul foto, iar Traian Halip, născut în 1951, la Suceviţa, este de profesie tehnician mecanic, studiază în prezent dreptul şi este director al Fundaţiei „Ştefan cel Mare” Voievodeasa, ONG care are ca obiect drepturile omului.
Poleac spune că a plecat din PD-L tocmai pentru a-şi asuma „misiunea politică de la PAS” şi a devenit preşedinte interimar al organizaţiei vineri.
În partid, în prezenţa preşedintelui judeţean Vasile Bostaca, s-a produs o schimbare radicală vineri, ca efect tardiv al eşecului din alegerile locale.
„Noi am analizat situaţia îndelung şi am decis că întreaga conducere trebuie schimbată. În consecinţă, au fost desemnaţi un preşedinte şi doi vicepreşedinţi interimari şi am stabilit şi alte măsuri importante, pentru că lupta politică trebuie continuată”, ne-a declarat liderul judeţean al acestui partid, ing. Vasile Bostaca. Preşedinte interimar al PAS Rădăuţi a devenit cu acest prilej Toader Poleac. Vicepreşedinţi, tot cu titlu interimar, au devenit Traian Halipo şi Andrei Maloş.
(28 sep 2008, 07:50:42