Social democraţii suceveni au hotărât să facă decontul puterii de dreapta pentru a arăta oamenilor ce lasă în urmă acest guvern după patru ani de condus ţara.
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, candidat pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava, a declarat că orice guvernare responsabilă este obligată moral să facă decontul cu electoratul, arătând că cine nu îl face „este ca şi cum ar merge într-un magazin şi ar uita să plătească”.
Donţu a făcut decontul puterii de dreapta în privinţa creşterii preţurilor, arătând că puterea de cumpărare a românilor a scăzut foarte mult, cu consecinţe foarte grave asupra nivelului de trai. „România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte puterea de cumpărare. Credem că puterea de dreapta este principala vinovată pentru escaladarea preţurilor din ultimii patru ani”, a precizat Donţu.
Vicepreşedintele PSD Suceava îi trimite în şedinţă pe liderii suceveni ai puterii de dreapta
El a folosit aceleaşi metode ca şi în campania de la alegerile locale pentru a fi cât mai convingător.
A ieşit la tablă şi a prezentat o planşă cu grafice de creştere de preţurilor. Din graficele lui Donţu a reieşit că preţul la energia termică a crescut cu 150%, preţul gazelor naturale cu 100%, tarifele la apă, canal şi salubritate cu 79%, preţurile la transportul pe calea ferată cu 61%, la transportul urban de călători cu 42%, la energia electrică cu 20%.
La produsele alimentare, cea mai mare creştere a înregistrat-o preţul la ulei, care „s-a dus” cu 120%. Preţul pâinii a crescut cu 80%, al laptelui cu 75% şi al cărnii cu 60%.
„Acesta este decontul puterii de dreapta cu românii. Faţă de această situaţie solicit public puterii de dreapta, politicienilor de dreapta din judeţul Suceava să intre în şedinţă şi să stabilească în ce procent se datorează această creştere a preţurilor fiecărui partid care a guvernat România în ultimii patru ani. Consider că la această şedinţă ar trebui să participe membrii PNL, PD, PLD şi PDL. Cred că sucevenii în special şi românii în general merită să ştie în ce procent această creştere a preţurilor se datorează fiecăruia dintre ei”, a conchis Donţu.
(13 sep 2008, 14:36:13
Tovarase Dontu, tu n-ai aflat pricina de ce Romania sa afla pe ultimul loc in Europa? Dupa lovitura de stat, tot voi ati fost la putere, ce-ati facut acolo in Parlament?