Organizaţia judeţeană a PNL trebuie să obţină la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 19% din voturile valabil exprimate atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Acesta este obiectivul stabilit de către Delegaţia Permanentă a PNL.
Directorul campaniei electorale a PNL la nivel de judeţ, Valică Gorea, a declarat că aceste procente pot fi atinse, însă recunoaşte că nu va fi uşor.
„În aceste condiţii, organizaţia judeţeană va trebui să lucreze ca un ceasornic, să se autoregleze din mers, să abordeze alegerile cu multă convingere şi cu multă voinţă de învingător. Părerea mea este că aceste procente pot fi atinse. Nu o să fie uşor, dar candidaţii noştri, în opinia mea, sunt valoroşi. Noi nu am încercat să aducem tot felul de somităţi din altă parte, ci contăm pe candidaţi din zonă, care cunosc foarte bine necesităţile locuitorilor judeţului şi care pot să vină cu ofertă electorală convingătoare”, a declarat Gorea.
Potrivit acestuia, campania PNL la nivel de judeţ va avea două componente, şi anume una judeţeană, de promovare a partidului, şi alta personalizată pe candidaţii din cele 14 colegii.
Gorea a mai spus că lansarea oficială a candidaţilor liberali va avea loc la Bucureşti în data de 19 septembrie.
(11 sep 2008, 11:49:07