Preşedintele democrat liberal al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a criticat guvernul liberal pentru că a întârziat „nepermis de mult” alocarea fondurilor necesare pentru refacerea infrastructurii de drumuri şi poduri afectate de inundaţiile de la finele lunii iulie.
Flutur s-a arătat nemulţumit şi de faptul că, din cele 60 de milioane de lei aprobate prin hotărâre de guvern, în final, la Suceava au ajuns doar 36 de milioane de lei, în condiţiile în care solicitările făcute de autorităţile sucevene se ridică la peste 300 de milioane de lei.
„Necesarul pentru infrastructură este de 300 de milioane de lei, 200 de milioane pentru drumurile comunale şi 100 de milioane pentru drumurile judeţene, iar noi am primit acum doar 10% din cât aveam nevoie. La două luni de la inundaţii s-a întârziat nepermis de mult alocarea banilor. Consiliul Judeţean, primăriile au încercat prin forţe proprii şi au demarat o serie de lucrări pentru deblocarea unor zone, dar cred că guvernul are responsabilitatea totală pentru că a întârziat exagerat de mult cu alocarea resurselor necesare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean. Flutur a adăugat că va avea o discuţie cu prefectul Alexandru Băişanu pentru a stabili cum vor fi alocaţi banii primiţi de la guvern. El a precizat că acum s-au ivit priorităţi noi, precum problema canalizării în municipiul Fălticeni, pentru care este nevoie de circa 3,5 milioane de lei noi.
„La Fălticeni avem o problemă extrem de gravă, şi anume o alunecare de teren pe câteva hectare care a afectat canalizarea spre grupul colector de la cimitirul evreiesc. Toată canalizarea municipiului Fălticeni trece pe acolo şi este o situaţie de urgenţă şi e nevoie de alocarea de bani de la fondul de urgenţă”, a spus şeful administraţiei judeţene.
(10 sep 2008, 11:43:16