Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, deputatul Dumitru Pardău, şi-a exprimat revolta faţă de faptul că municipiul Vatra Dornei a fost scos de pe lista localităţilor urbane unde se poate susţine proba practică a examenului de obţinere a carnetului de şofer.
Pardău a arătat că, deşi pare simplă la prima vedere, problema este destul de complicată, în condiţiile în care sute de persoane care fac şcoala de şoferi la Dorna, împreună cu instructorii sunt obligaţi să facă deplasarea la Câmpulung Moldovenesc pentru a susţine examenul practic.
„Nu vreau să reproşez faptul că se organizează proba practică la Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuţi, dar nu înţeleg de ce tocmai Vatra Dornei a fost uitată, a fost scoasă de pe listă. Oamenii din zona Dornelor sunt în permanenţă vitregiţi datorită distanţei de Suceava şi a stării proaste a drumului, iar acum au şi problema legată de susţinerea examenului auto”, a spus deputatul PD-L de Suceava, care a adăugat că a primit la cabinetul său parlamentar foarte multe plângeri de la dorneni.
Prefectul Băişanu, somat să rezolve problema
Pardău consideră că este o greşeală a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi a reprezentantului Guvernului în teritoriu şi a făcut un apel către prefectul Alexandru Băişanu să remedieze cât mai repede situaţia.
„Nu cred că este normal ca localitatea cea mai îndepărtată de Suceava să nu beneficieze de acest minim drept”, a spus Pardău. El a menţionat că va face în o interpelare în Camera Deputaţilor pe această problemă ministrului de interne, Cristian David. „Ar putea fi catalogată ca o glumă dar din ce în ce mai des oamenii din zona Dornelor îşi pun întrebarea dacă nu ar fi mai bine să aparţină de Bistriţa Năsăud decât de Suceava, atâta vreme cât în agenda şi priorităţile prefectului Băişanu nu figurează zona de munte a Dornelor”, a încheiat parlamentarul democrat-liberal.
( 8 sep 2008, 14:34:07
Traiasca conducerea PDL ca a scapat Suceava de mafia comunista Mirza!