Deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră a reacţionat la ironiile făcute pe seama sa de colegul său de la PD-L, Dumitru Pardău. Democrat liberalul s-a luat de Sandu Capră după ce acesta a declarat că va monitoriza cu mare atenţie activitatea politică şi administrativă a lui Gheorghe Flutur, ca să arate sucevenilor „că nu-şi va respecta promisiunile din campanie” şi că şi-a depăşit atribuţiile atunci când a convocat şefii instituţiilor descentralizate ale statului la discuţii pe marginea reabilitării DN17.
Replica parlamentarului liberal a fost tot în termeni ironici. „Văd că un anume coleg de-al meu se dă mare zmeu în judeţ, sub poala şefului său de partid, care a câştigat prin minciună preşedinţia Consiliului Judeţean. După o perioadă de penitenţă ca urmare a semieşecului înregistrat de PD-L în zona Dornelor, de care a răspuns în mod direct, Pardău a devenit rău şi a început să muşte. I s-a dat azimutul de la partid, iar el, docil şi ascultător, a executat întocmai comanda”, a spus Sandu Capră, cel pe care Pardău îl numea „deputatul exotic”.
Sandu Capră îl trimite pe Pardău la Flutur să caute conturile secrete ale CJ
Parlamentarul liberal i-a întors-o colegului său democrat liberal, numindu-l “deputatul comic”.
“Îmi aduc aminte acum de o afirmaţie a lui din campanie vizavi de Consiliul Judeţean, că lucrează cu conturi secrete. O comicărie mai mare ca asta nu am auzit demult", a spus deputatul PNL de Suceava.
Mihai Sandu Capră i-a transmis lui Dumitru Pardău să meargă la şeful său de partid, Gheorghe Flutur, şi să caute împreună conturile secrete ale Consiliului Judeţean din care să cofinanţeze „proiectele pe care au minţit că le-au făcut în campania electorală”.
„PD-L a câştigat 50 de primari. Cu trei proiecte de fiecare, cum au spus în campanie, se adună 150 de proiecte. Găsind bani în conturile secrete, nu au decât să cofinanţeze aceste proiecte şi să ceară fonduri structurale de la Uniunea Europeană”, a spus Sandu Capră.
„Îi sugerez domnului Pardău să se adune şi să-şi ia în serios munca de parlamentar”
El i-a mai făcut o sugestie lui Pardău. „Dacă tot face drumul Suceava-Vatra Dornei, când trece pe le sediul PD-L din Gura Humorului să dea jos firma pe care scrie „senator Gheorghe Flutur” şi să ia şi bannerul pe care scrie „cabinet parlamentar senator Gheorghe Flutur”. Se poate pune bine cu domnul Flutur, pentru că cine ştie, se mai trezeşte vreunul şi îi face plângere penală domnului Flutur pentru uzurpare de calităţi oficiale”, a menţionat parlamentarul liberal. El i-a mai sugerat colegului său democrat liberal „să se adune” şi să-şi ia în serios munca de parlamentar. „Nu de alta, dar poate lasă şi el ceva în urmă pentru suceveni acum, la final de mandat, că altul s-ar putea să nu mai prindă. Oricum, pentru mine domnul Pardău rămâne „cavalerul tristei figuri”, a încheiat Sandu Capră.
( 5 iul 2008, 13:51:08