Deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău a criticat ieri, într-o conferinţă de presă, atitudinea colegului său liberal, Mihai Sandu Capră, care s-a legat de liderul judeţean al PD-L, Gheorghe Flutur, acuzându-l că şi-a depăşit atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean prin aceea că a invitat la discuţiile pe marginea reabilitării DN 17 şefi de instituţii descentralizate.
„Atitudinea este de departe jalnică şi regretabilă pentru 2008 din partea unui parlamentar de Suceava”, a spus Pardău, care vede în deputatul Mihai Sandu Capră „deputatul exotic”.
Parlametarul democrat liberal consideră că Sandu Capră ar fi trebuit să fie prezent la discuţiile care au avut loc la Palatul Administrativ, menite să impulsioneze lucrările de reabilitare a drumului naţional ce leagă Suceava de Vatra Dornei.
„E mai simplu să critici decât să vii să găseşti soluţii şi sunt convins că habar nu are de aceste intervenţii permanente ale mele la Ministerul Transporturilor. Dar aici, într-un fel e nevinovat, cu toate că ţine de zona lui Gura Humorului- Câmpulung Moldovenesc”, a menţionat Pardău.
„Domnul Capră nu poate fi nici măcar umbră pentru domnul Flutur”
Dumitru Pardău l-a ironizat pe Mihai Sandu Capră, despre care a spus că „nici măcar umbră pentru domnul Flutur nu poate fi”. Asta ca aluzie la preocuparea deputatului liberal de a monitoriza cu mare atenţie fiecare mişcare politică şi administrativă a lui Gheorghe Flutur, adică de a-i sta mereu în spate.
„Aş vrea să-i transmit domnului Capră că pentru el, ca om politic, ar fi onorant să fie umbra lui Gheorghe Flutur, însă necazul e că nu se poate. Şi umbră pentru domnul Flutur e prea mult din punct de vedere politic pentru domnul Capră. Eu cred că realizează acest lucru, dar se auto-ambalează. Oricum, şi dacă ar reuşi să atingă faza de umbră ar fi o umbră palidă.
„Nici nu ştiu unde o să fie umbră dacă el stă mai mult în Spania şi domnul Flutur la Suceava”, a spus Pardău.
El a mai constatat că Mihai Sandu Capră „începe să semene cu Bejinariu (deputatul PSD de Suceava cu domiciliul în Bucureşti, Eugen Bejinariu) care vine din când în când pe la Suceava şi mai face două-trei declaraţii”.
( 1 iul 2008, 12:23:35