Doctorul sucevean Ioan Miheţiu este, începând de ieri, senator al judeţului Suceava în Parlamentul României. Membru al PD-L, Miheţiu i-a luat locul în Senat preşedintelui democrat liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, care a renunţat la funcţia de parlamentar după ce a fost ales la conducerea Consiliului Judeţean Suceava.
Ioan Miheţiu a devenit senator „cu acte în regulă” ieri, după ce a fost validat şi a depus jurământul în plenul Senatului.
Contactat telefonic, senatorul PD-L de Suceava ne-a declarat că intenţionează ca până la finele acestui mandat, să promoveze proiecte în domeniul medical, în special pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a locuitorilor judeţului.
„Este o perioadă destul de scurtă până la finele acestui mandat, dar sper că voi reuşi să duc până la capăt obiectivele pe care le am, respectiv promovarea de programe care au ca scop combaterea unor afecţiuni care sunt din ce în ce mai frecvente în rândul populaţiei din judeţ, precum cele cardio-vasculare sau neurologice”, a declarat Ioan Miheţiu. El a adăugat că va susţine proiectul privind construcţia unui spital nou în municipiul Suceava.
După validarea lui Ioan Miheţiu în funcţia de senator urmează ca acesta să fie numit în una din comisiile de specialitate ale Senatului, doctorul sucevean declarând că personal ar opta pentru comisia de sănătate.
„Îmi doresc să aduc un suflu nou în Senatul României. Ştiu că am o moştenire extrem de grea, în condiţiile în care am intrat în Senat pe locul domnului Gheorghe Flutur. Calibrul acestuia este greu de atins, dar sper să reuşesc să realizez măcar o parte din ceea ce a făcut dumnealui în Senat”, a declarat senatorul PD-L de Suceava, care a precizat că momentan nu poate preciza dacă va candida la alegerile parlamentare din toamna acestui an.
Ioan Miheţiu a candidat în anul 2004 pe listele Alianţei D.A. (PNL-PD) pentru Senat.
( 1 iul 2008, 11:15:10