Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Rădăuţi, Ilie Sarcinschi, a fost suspendat din funcţie, în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale.
Conducerea judeţeană a partidului a numit un preşedinte interimar, pe fostul consilier judeţean Iulian Băncescu.
Din acelaşi motiv, slaba implicare în campania electorală, şi mandatul unui consilier local ales la 1 iunie a.c., Dorin Simota, a fost invalidat după ce PSD i-a retras sprijinul politic. Simota era pe locul 5 pe lista consilierilor locali PSD.
Social-democraţii au obţinut şapte mandate de consilier la Rădăuţi, iar următorul pe listă, după invalidarea lui Dorin Simota, era Petru Nicuţă. Acesta a demisionat, însă, din partid după depunerea listelor de consilieri, astfel încât locul rămas vacant a revenit ocupantului locului opt, Iulian Băncescu.
Prin urmare, într-o singură zi, tânărul Băncescu a primit două funcţii, cea de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale şi cea de consilier local. Iulian Băncescu a declarat, ieri, că va asigura interimatul până la alegeri, care vor fi programate „cât mai curând posibil”.