Campania electorală pentru turul doi al alegerilor locale în municipiul Rădăuţi, unde s-au confruntat candidatul PSD, primarul în exerciţiu, Mihai Frunză şi cel al PD-L, deputatul Aurel Olărean, s-a sfârşit furtunos.
Mai mulţi fluturaşi electorali, distribuiţi cu intenţia vădită de a duce în eroare electoratul, dar şi de a denigra, au ajuns prin Rădăuţi sâmbătă, când campania electorală se încheiase.
Antet şi semnătură falsificate
Organizaţia judeţeană a PSD a depus, sâmbătă, sesizări la Biroul Electoral Judeţean, Biroul Electoral Central, precum şi la Poliţie, privind o falsă scrisoare care a fost distribuită pe raza municipiului Rădăuţi în noaptea de vineri spre sâmbătă.
În scrisoare, Mihai Frunză anunţă că renunţă la mandatul de primar şi la candidatură şi îşi ia adio de la cetăţeni.
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Corneliu Popovici, a declarat că scrisoarea respectivă conţinea antetul primăriei falsificat şi semnătura lui Frunză scanată.
“Prin această falsă scrisoare, Mihai Frunză îşi ia adio de la rădăuţeni şi spune că renunţă la mandate, în condiţiile în care Gavril Mîrza a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean”, a spus Popovici.
El a precizat că a solicitat Poliţiei să identifice autorii falsului, pentru ca PSD să poată depună plângere penală împotriva lor.
“Noi bănuim că în spate se află candidatul PD-L, Aurel Olărean, însă lăsăm poliţia să-şi facă datoria”, a mai spus vicepreşedintele PSD Suceava.
Sâmbătă, poliţia a identificat trei minori din localitate, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care au făcut parte din echipa ce a împărţit aceste false scrisori, mai ales în zonele de la periferia municipiului. Minorii, care au primit amenzi de la poliţie, au indicat un patron din localitate, ca fiind cel care i-a plătit să distribuie materialele. Până ieri, individul în cauză nu fusese încă găsit de poliţişti pentru a fi audiat.
Caricaturi cu un copil care se roagă de tată să nu voteze pentru Frunză
În alţi fluturaşi, distribuiţi sâmbătă prin Rădăuţi, primarul Frunză, împreună cu contabila şefă şi şeful de la compartimentul de taxe şi impozite al Primăriei, erau prezentaţi într-un material ce se încheia cu sloganul „Experienţă şi continuitate la furat”.Într-un alt material, o caricatură prezenta un copil în genunchi, în faţa tatălui său, rugându-l să nu votez cu actualul primar.
„Tată, tată, votează pentru viitorul meu, nu pentru averile lui Frunză”! Din informaţiile adunate de poliţişti, sâmbătă prin municipiu au apărut şi o serie de fluturaşi care infirmau aşa zisa scrisoare de adio a actualului primar, astfel că cercetările urmează să vizeze ambele tabere.
Dosar de cercetare penală pe numele lui Olărean
Cum acuzaţiile reprezentanţilor PSD s-au îndreptat către Aurel Olărean, poliţia a întocmit pe numele acestuia un dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale şi semnătură privată” şi „uz de fals”.
Cum în cauză este vorba de acuzaţii aduse unui deputat, cauza a fost declinată spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care, cel mai probabil, va declina dosarul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, abilitat să cerceteze demnitari.
(16 iun 2008, 12:03:14