Cazul celor doi consilieri locali PSD care au refuzat să părăsească şedinţa de consiliu la votarea majorării preţului la apă şi canalizare, Jeni Mandachi şi Vasile Iosub, va fi analizat, astăzi, în Delegaţia Permanentă şi în Comitetul Executiv al PSD Suceava.
Întrunirea va avea loc după amiază, după vizita preşedintelui partidului, Mircea Geoană, şi a secretarului general Titus Corlăţean.
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a declarat că atitudinea celor doi a fost „deosebit de gravă” şi „colegii vor judeca ceea ce au făcut”.
„Este o încălcare flagrantă a statutului, o atitudine care nu va rămâne nesancţionată. Personal, nu mai sunt dispus să fac concesii la nimeni. Interesele personale nu mai au loc, s-a văzut cum am fost judecaţi foarte aspru de populaţia Sucevei pentru modul în care s-a derulat guvernarea locală în mandatul 2000-2004”, a afirmat Iordache.
Avertisment sau excludere?
El a precizat că în cele două foruri ale partidului va expune exact cazul consilierilor Iosub şi Mandachi, precum şi implicaţiile pe care le are atitudinea acestora asupra organizaţiei municipale.
„Nu vreau să mă antepronunţ, însă a fost vorba despre o decizie discutată anterior (n.r. părăsirea sălii de şedinţă), la care nu s-au supus”, a mai spus Virginel Iordache.
Conform statutului PSD, sancţiunile merg de la avertisment până la excluderea din partid.
Înainte de şedinţa de marţi a CL Suceava, în care s-a votat majorarea preţului la apă cu 32 la sută, grupul PSD a stabilit să plece din sală, în semn de protest faţă de această măsură.
Au respectat decizia Ovidiu Donţu, Neculai Bosancu, Cornel Caşu şi Virginel Iordache.
A rămas în sală şi Daniela Rangu, care a fost preşedinte de şedinţă şi a motivat că având această calitate nu poate ieşi. Daniela Rangu a fost singurul consilier prezent la şedinţă care a votat împotriva scumpirii apei. Măsura a fost adoptată cu 13 voturi pentru.
(12 iun 2008, 11:06:06