PNL Suceava îi va sprijini, în turul doi de scrutin, pe candidaţii PSD pentru funcţiile de primar din municipiile Fălticeni şi Rădăuţi, Sabin Ghilea, respectiv Mihai Frunză.
Anunţul a fost făcut de deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră, care a precizat că liberalii au luat această decizie deoarece ceilalţi candidaţi din turul doi din cele două municipii nu au calităţile morale pentru a fi susţinuţi de PNL.
Sandu Capră a arătat că PNL va recomanda alegătorilor să voteze cu candidaţii PSD din Fălticeni şi Rădăuţi, care au rămas în competiţie cu democrat-liberalii Vasile Tofan, respectiv Aurel Olărean.
„Aceşti doi candidaţi ai PD-L nu au calităţile morale pentru a fi susţinuţi şi votaţi de membrii şi de simpatizanţii PNL”, a subliniat deputatul liberal.
În opinia lui Mihai Sandu Capră, candidatul PD-L pentru primăria Fălticeni, Vasile Tofan, nu pate fi susţinut de către PNL deoarece „a trădat liberalismul”, dar şi încrederea de care a beneficiat din partea liberalilor.
„El a avut încrederea noastră, iar în luna martie a acestui an, din postura de vicepreşedinte al PNL Suceava a decis să părăsească acest partid şi să candideze din partea PD-L”, a declarat Sandu Capră.
PNL mai are 15 candidaţi în turul doi
El a adăugat că în ceea ce-l priveşte pe deputatul Aurel Olărean, candidat din partea PD-L pentru Primăria Rădăuţi, PNL nu poate să-i acorde sprijinul în condiţiile în care, în campania electorală, l-ar fi agresat pe fiul candidatului liberal din Rădăuţi, Constantin Galan.
„Nu putem să recomandăm alegătorilor PNL să voteze cu cei care au un comportament huliganic, sau cu trădătorii. Din acest motiv, am luat decizia ca în turul al doilea să-i susţinem pe candidaţii PSD din cele două municipii şi recomandăm alegătorilor noştri să voteze cu Sabin Ghilea, în Fălticeni, şi cu Mihai Frunză, în Rădăuţi”, a spus deputatul PNL de Suceava.
În judeţul Suceava, turul doi al alegerilor locale pentru alegerea primarilor se va organiza în 52 de localităţi, liberalii mai având în cursă 15 candidaţi.
( 9 iun 2008, 12:31:29