Asociaţia Pro Democraţia prin Clubul Pro Democraţia Suceava a participat activ la observarea desfăşurării alegerilor locale din 1 Iunie 2008 în judeţul Suceava prin intermediul a 56 de observatori locali şi 2 caravane mobile.
În urma procesului de monitorizare a alegerilor s-a constatat o maturizare a electoratului. În general nu s-au constatat nereguli grave, cu excepţia unor afişaje electorale în perimetrul de 500 m a secţiei de votare şi distribuirea de material electoral în ziua alegerilor a candidatului de primar de la Partidul Verde.
Un caz aparte l-a constituit comuna Slatina, unde s-au constatat totuşi abateri grave şi încălcări ale legii electorale. Observatorul Pro Democraţia nu a fost primit în secţia de votare nr. 1 Slatina până la deplasarea coordonatorului local, primarul în funcţie a intervenit ilegal în activitatea secţiei de votare prin dirijarea alegătorilor şi peste preşedinta secţiei de votare nr. 1 şi s-a constatat şi intrarea frecventă a câte două persoane în cabina de votare.
Apreciem că neregulile semnalate nu au influenţat scorul electoral final şi per ansamblu alegerile s-au desfăşurat relativ corect. Pentru înlăturarea suspiciunilor privitoare la preşedinţii de secţie în mediul rural, propunem ca aceştia să fie aleşi din alte localităţi decât cele în care domiciliază.
Clubul Pro Democraţia Suceava va participa activ şi la monitorizarea alegerilor din turul II din data de 15 iunie 2008, contribuind la întărirea procesului democratic şi a spiritului civic la nivelul judeţului Suceava.
Preşedinte, Dr. Ştefan Puşcaşu
Coordonator local, Claudiu Macsim