Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Angela Zarojanu va fi un primar al Sucevei mai bun decât contracandidaţii săi principali, Ion Lungu şi Ovidiu Donţu.
Mai mult, el a precizat că Angela Zarojanu, „’Zaro’, cum îi spunem noi, i-a marcat deja pe spate cu un „Z” pe contracandidaţii săi. Iar în turul doi vom arăta şi restul calităţilor pe care le are”.
Steiciuc a spus că Zarojanu este mai bună decât Lungu, deoarece echipa cu care acesta din urmă a realizat proiectele cu care „acum el se laudă” este în continuare alături de candidatul PNL pentru primăria Sucevei.
„Angela Zarojanu este mai bună decât Lungu, deoarece cu aceiaşi bani pe care noi i-am adus, prin lobby-ul făcut la Guvernul României, dumneaei poate să facă de două sau de trei ori mai multe lucruri. Sunt nişte lucruri de bun simţ pe care toată lumea le vede, dar pe care am vrut să le punctez”, a spus Mihai Steiciuc.
În ceea ce priveşte comparaţia cu Ovidiu Donţu, el a precizat că acesta a demonstrat pe perioada campaniei că este un bun jurist „sau chiar procuror”, însă nu a arătat că are experienţa necesară pentru a fi primar.
„Am văzut că i-ar sta foarte bine ca procuror, pentru că a reuşit să arate o bună parte din activitatea mai întunecată a lui Ion Lungu. Îl felicit, dar între a fi un bun procuror şi a fi un bun manager în administraţie mai există nişte paşi, pe care eu îi doresc să-i urmeze. Poate să ajungă viceprimar şi să mai înveţe ceva din administraţie”, a declarat vicepreşedintele PNL Suceava.
Steiciuc nu crede în justificările liderilor PD-L Suceava
Pe de altă parte, Mihai Steiciuc a făcut referire la justificările liderilor PD-L Suceava cu privire la acuzaţiile de mită electorale ce le-au fost aduse, după ce PSD a furnizat înregistrări video în care senatorul Gheorghe Flutur apare alături de unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei judeţene PD-L Suceava, Vasile Ilie, împărţind bani unor persoane prezente la sfinţirea unei biserici în comuna Moara.
Steiciuc le-a transmis democrat liberalilor că justificări potrivit cărora banii reprezentau donaţii pentru construcţia de biserici nu sunt veridice, şi că cele mai bune explicaţii au fost cele date de cei doi lideri PD-L, imediat după prezentarea filmului. „Gheorghe Flutur a spus prima dată: ‚Nu am dat eu, a dat Vasile Ilie’, iar acesta din urmă a spus: ‚Noi am dat…Pardon. Eu am dat. Oricum, vreau să precizez că o veche zicală românească spune ’Banul este ochiul dracului’. Din acest motiv nu ar trebui să-l amestecăm cu Biserica. De aceea, aşa numitele acţiuni filantropice în care ochiul dracului este dat în curtea bisericii nu ar trebui să existe”, a încheiat Steiciuc.
(30 mai 2008, 13:42:47