Preşedintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a anunţat că va solicita Biroului Electoral Central să se pronunţe de urgenţă în cazul „mitei electorale PD-L”, după ce PSD a furnizat înregistrări video în care senatorul Gheorghe Flutur apare alături de unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei judeţene PD-L Suceava, Vasile Ilie, împărţind bani unor persoane prezente la sfinţirea unei biserici în comuna Moara.
Candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Tiberiu Prodan a precizat că justificările liderilor PD-L potrivit cărora banii respectivi ar fi fost daţi pentru construcţia unor biserici nu sunt veridice.
„Dacă tot îşi dorea domnul senator Gheorghe Flutur să dea bani pentru o biserică, că tot a fost la o sfinţire, trebuia să o facă în incinta acesteia, şi direct preotului paroh. Dacă tot este atât de preocupat de biserica din judeţ, şi de soarta preoţilor că au salarii foarte mici, ne întrebăm de ce nu a dat pădurile revendicate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”, a spus Prodan.
„Este cutremurător modul în care unii politicieni cumpără orice”
Liderul PNL Suceava consideră că este „cutremurător” modul în care unii politicieni au ajuns să cumpere orice, inclusiv voturile alegătorilor. Prodan a spus că personal condamnă astfel de gesturi, precizând că banii nu asigură fidelitatea alegătorilor, „voturile fiind cumpărate doar pentru câteva minute, până vine altcineva care dă mai mult”.
El a declarat că pe perioada acestei campanii a întâlnit şi alte cazuri în care reprezentanţii PD-L, şi chiar PSD, încercau să obţină voturile alegătorilor prin metode mai puţin „ortodoxe”.
„Am văzut reprezentanţi ai PD-L şi PSD umblând cu Biblia şi cu bani, după care îi puneau pe oameni să jure că votează cu ei. Am văzut copii scoşi din şcoli de către PSD, care făceau acest lucru fie pentru bani, fie că aveau probleme cu finalizarea studiilor. Am văzut cum cei de la PD-L împărţeau găleţi în care erau sticle de rachiu. Dar cel mai grav mi s-a părut momentul în care s-a ajuns să se dea bani direct”, a mai spus Prodan.
„Cei care dau bani vor fura în timpul mandatului”
La rândul său, vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat că acuzaţiile aduse liderilor PD-L cu privire la darea de „mită electorală” justifică de ce aceştia nu s-au delimitat până acum de Aurel Olărean, cel care la rândul său a fost acuzat că a agresat şi i-a distrus maşina unui tânăr din Rădăuţi. „Nu au făcut acest lucru pentru că erau preocupaţi cu acţiuni la Moara şi în alte comune. Probabil că astfel de acţiuni sunt mai importante decât una de a ne arăta că nu sunt toţi din conducerea PD-L cu bâta şi cu pistolul. Şi ne-au arătat că nu sunt. O parte sunt cu împărţitul banilor electorali”, spune Steiciuc.
El a făcut apel la alegătorii din judeţ să nu accepte bani din partea candidaţilor care vor în acest fel să le câştige voturile. În opinia lui Mihai Steiciuc, votul este „nepreţuit”, iar cei care primesc bani pentru a vota un anumit candidat sau partid „vor suferi patru ani în linişte pe banii aceia. Iar în loc să voteze ceea ce cred ei că este mai bine pentru următorii patru ani, votează pentru o iluzie de câteva clipe”.
Nu în ultimul rând, candidatul PNL pentru primăria Suceava, Angela Zarojanu, a precizat că cei care dau bani pentru voturi demonstrează în mod clar că principalul obiectiv pe care îl vor avea după ce ajung în funcţiile pentru care candidează este „ de a fura în timpul mandatului”. Ea a arătat că alegătorii care primesc bani de la candidaţi nu fac altceva decât să „semneze” pentru investirea în anumite funcţii a unor „hoţi”.
(29 mai 2008, 11:22:02
MESAJ PT FLUTUR: Vreau si eu ceva bani sa merg la discoteca diseara.