Candidatul PNG pentru Primăria Sucevei, Mihaela Moroşanu, a anunţat că dacă va fi aleasă în funcţia de primar îşi doreşte să asigure transparenţa actului decizional. Moroşanu a spus că din discuţiile pe care le-a avut cu sucevenii, aceştia i-au transmis că îşi doresc o mai mare transparenţă din partea conducerii primăriei şi a Consiliului Local Suceava, astfel încât să nu existe speculaţii cu privire la activitatea acestora.
„Din acest motiv noi spunem ca alegând PNG-CD pe cele patru liste, pentru primar, Consiliul
Local, preşedinte de Consiliu Judeţean, Consiliul Judeţean, cetăţenii vor fi siguri ca această dorinţă a lor va fi îndeplinită”, a spus Mihaela Moroşanu. Ea a adăugat că în ultima perioadă de timp candidaţii PNG au preferat să facă o campanie din casă în casă, şi în rândul sucevenilor, prilej cu care sucevenii au putut să le transmită opinia lor în ceea ce priveşte dezvoltarea Sucevei.
„Am preferat să facem acest lucru în detrimentul candidaţilor de la alte partide, care fac politică şi administraţie la cârciumă cu trei mici şi două beri, în speranţa că vor păcăli cetăţenii Sucevei pentru încă patru ani de mandat de consilieri”, a subliniat candidatul PNG pentru primăria Suceava.
Nu în ultimul rând, ea a precizat că printre proiectele PNG promovate în această campanie se numără sprijinirea afacerilor locale pentru a creşte veniturile la bugetul local, realizarea unei infrastructuri moderne pentru turism, exploatarea surselor ecologice şi regenerabile de energie, respectiv energie eoliană, solară şi biomasa, şi nu în ultimul rând asigurarea siguranţei cetăţeanului şi modernizarea iluminatului public.
(28 mai 2008, 12:43:56