Candidatul PRM pentru Primăria Suceava, Ilie Niţă, susţine că una dintre investiţiile care trebuie să se realizeze în municipiul reşedinţă de judeţ este modernizarea tuturor locurilor de joacă pentru copii.
Niţă a precizat că în Suceava sunt 74 de locuri de joacă, însă în ultimii patru ani nu s-au reabilitat decât patru.
„Este foarte important să ne gândim şi la copiii noştri. Am fost în toate cartierele Sucevei şi am văzut locuri de joacă aflate într-o stare dezastruoasă. Şi cu toate acestea, în ultimii ani nu a făcut nimeni nimic pentru a schimba această situaţie”, a declarat candidatul PRM pentru Primăria Suceava.
Ilie Niţă a precizat că în momentul de faţă locurile de joacă nu prezintă siguranţă pentru copii, sau pentru persoanele care îi însoţesc. Niţă a arătat că nici un astfel de spaţiu nu este îngrădit, astfel încât în incinta locurilor de joacă să nu intre câini fără stăpân.
„Toate aceste locuri trebuie să fie sigure pentru copii şi pentru însoţitorii lor. Iar dacă tot s-a investit în unele locuri de joacă, ar fi trebuit să se asigure şi aceste condiţii de siguranţă”, a mai declarat Ilie Niţă.