Şeful de campanie al PSD, deputatul Miron Mitrea, i-a cerut, marţi, la Suceava, liderului PD-L Gheorghe Flutur, „să-şi ţină golanii acasă”, apreciind campania electorală de până acum ca civilizată, cu excepţia „unor violenţe venite dinspre PD-L”.
Mitrea a declarat, în conferinţă de presă, că i-a adresat acest apel lui Gheorghe Flutur şi la începutul campaniei electorale şi că nu şi-a imaginat niciodată că printre „golani” s-ar putea număra şi un deputat, trimitere la Aurel Olărean, candidat la Primăria Rădăuţi.
Ulterior, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii PSD, Miron Mitrea a precizat că atunci când a spus „acasă” nu s-a referit la „a aduce golanii la Suceava, ci la a-i ţine în lesă”.
„PD-L are şi oameni de calitate, dar golanii să şi-i ţină acasă. Nu mă aşteptam însă ca printre golanii lor să fie şi un deputat, mă refer la Olărean. În orice ţară civilizată, pentru ceea ce a făcut flăcăul ăsta intra în puşcărie, dar Poliţia din Suceava nu-şi face datoria, probabil este în subordinea lui Flutur. Motivaţia că nu poate interveni pentru că este vorba de un deputat este falsă. A intra cu maşina într-un contracandidat nu este sarcina de serviciu a deputaţilor, eu sunt aici pentru a depune mărturie. Nu este sarcină de serviciu a deputaţilor să intre cu maşina în oameni, iar cei care fac asta trebuie să intre la puşcărie, nu să stea liberi pe străzi, unde sunt un pericol public. Cred că era şi beat şi că poliţia nu l-a găsit să-i ia probe este o şmecherie. Cred că Flutur este cel care, prin discursul lui fascist, a instigat la violenţă”, a declarat şeful de campanie al PSD.
România are ţărani, nu fermieri
El i-a mai reproşat lui Gheorghe Flutur că a fost cel mai slab ministru al agriculturii din România şi că steguleţele roşii date de Uniunea Europeană pe agricultură au venit ca urmare a politicii agrare promovate în România în primul an de mandat al lui Gheorghe Flutur. Mitrea a precizat că în 2004, când s-au finalizat negocierile cu Uniunea Europeană, România avea probleme doar pe justiţie şi mediu, nicidecum la agricultură.
El a calificat noţiunea de fermier, folosită insistent de Gheorghe Flutur, drept „o prostie pentru că România are ţărani, nu fermieri”, şi a declarat că PSD va depune în Parlament un proiect de lege prin care cele 55.000 de familii de ţărani care şi-au vândut pământul în speranţa rentei viagere să fie despăgubite de cei care au avut această iniţiativă. „Uniunea Europeană a declarat renta viageră ilegală, ajutor de stat, ceea ce era evident. Flutur n-are nici o treabă, el e fericit la Suceava, dar ţăranii la care le-a luat pământul ce vor face?”, a arătat Miron Mitrea.
Taxa de primă înmatriculare auto, promovată de Sulfina Barbu şi susţinută de PD, a fost catalogată drept „o porcărie”, iar întârzierile în reabilitarea DN 17 le consideră cauzate de reluările succesive ale licitaţiilor „pentru a câştiga cine trebuie”.
Susţinere necondiţionată pentru Gavril Mîrza şi Ovidiu Donţu
Liderul PSD a mai spus că atât Gavril Mîrza, cât şi Ovidiu Donţu se bucură de tot sprijinul partidului şi a spus că a fost neplăcut impresionat când a intrat în Suceava şi a constatat că imaginea oraşului nu s-a îmbunătăţit faţă de acum trei ani.
„N-am mai fost în Suceava de trei ani, dar nu am văzut nimic nou. Mi s-a părut interesant că după plăcuţa de intrare în Suceava am văzut o turmă de oi. Nu ştiam că Suceava este loc de păscut oile. Păcat că Suceava nu are administratorul pe care îl merită şi Bucovina este percepută acum ca o zonă violentă”, a spus Miron Mitrea.
Acesta a mai precizat că este mândru că patru ani a făcut parte din Cabinetul Năstase.
(28 mai 2008, 12:14:32