Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, consideră că PD-L este partidul care încurajează violenţa, lucru demonstrat de atitudinea liderilor democrat liberali faţă de acuzaţiile care i-au fost aduse deputatului PD-L Aurel Olărean.
Steiciuc a arătat că nici unul dintre liderii PD-L Suceava nu s-a delimitat de Aurel Olărean, cel care face obiectul unei anchete pentru distrugere şi ameninţare, în urma unui incident pe care parlamentarul l-a provocat joi seară pe raza localităţii Suceviţa.
„În loc să se delimiteze de Aurel Olărean, cei de la PD-L au răspuns că nu-şi lasă oamenii la greu. Înseamnă că am avut dreptate de câte ori am spus că toate accesele de teroare pe care le vedem la membrii PD-L sunt aprobate de acest partid. Şi mai mult, PD-L încurajează violenţa”, a declarat Mihai Steiciuc.
În aceste condiţii, el a solicitat instituţiilor abilitate să-şi facă datoria, astfel încât această anchetă să nu rămână fără rezultate. Steiciuc a spus că deşi asupra acestor instituţii se exercită presiuni din partea PD-L pentru a „muşamaliza” scandalul în care a fost implicat Aurel Olărean, populaţia judeţului trebuie să afle care sunt rezultatele verificărilor şi eventualele sancţiuni.
PNL cere sucevenilor să sancţioneze „gestul lui Olărean”
Mai mult, vicepreşedintele PNL Suceava a precizat că cei care ar trebui să sancţioneze „comportamentul huliganic” al lui Aurel Olărean sunt locuitorii judeţului Suceava.
„Da, se poate! Aceste cuvinte sunt rostite de Gheorghe Flutur şi Aurel Olărean, şi se pot citi prin ziare, sau pe gardurile din judeţ. Cred că ei vroiau să spună că se poate să încalce legea, să fure, să mintă. Poate că ei se cred deasupra celorlalţi din societate şi pentru ei nu există lege. De fapt PD-L nu vrea decât să devină un PSD din perioada 2000- 2004. Se cred deja deasupra legii, nu respectă pe nimeni şi încearcă prin teroare să supună populaţia”, a mai spus Mihai Steiciuc.
El a precizat că acest tip de comportament a fost indus tuturor membrilor PD-L Suceava, fiecare dintre aceştia fiind nevoiţi ca la înscrierea în acest partid să ia câte două pastile.
„O pastilă i-a făcut să uite tot ce au făcut până atunci, iar cealaltă pastilă i-a făcut mai tineri cu şapte ani. Problema e ca i-a făcut mai tineri cu cei şapte ani de acasă”, a declarat vicepreşedintele liberalilor suceveni.
(27 mai 2008, 13:39:41