Perioada post-revoluţionară a României a fost analizată, luni, de deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu.
În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a scos în evidenţă că, excluzând primii doi ani post-decembrişti, consideraţi de „aşezare” şi de consolidare a instituţiilor statului de drept, restul perioadei a fost împărţită în mod egal, în etape care totalizează fiecare câte opt ani, între guvernele de stânga şi cele de dreapta.
Bejinariu a subliniat realizările guvernelor de stânga, în comparaţie cu guvernările de dreapta, marcate de „scandaluri, discuţii şi neîmpliniri”.
„România a fost condusă opt ani de stânga, opt ani de dreapta, deci putem să punem în balanţă aceste două perioade. Să vedem ce a făcut PSD pentru România şi ce au făcut coaliţiile de dreapta. Guvernarea de stânga 2000-2004 a venit după o guvernare presărată numai cu scandaluri, discuţii, neajunsuri. Guvernarea a fost preluată de PSD într-un moment în care ţara era în prag de colaps, nu exista aproape în Europa şi în lume din punct de vedere al relaţiilor economice. PIB-ul României era prăbuşit. Sub aceste auspicii am ajuns noi la guvernare şi în primii doi ani, PSD, Guvernul Năstase a trebuit să muncească pentru ca România să ajungă la o creştere economică la nivelul anului 1996. Deci doi ani am muncit să aducem România la nivelul la care a preluat-o guvernarea de dreapta. Apoi am reuşit în 2004 o creştere economică de 8,5-8,6 la sută”, a declarat deputatul Bejinariu.
Bilele albe ale „stângii”
El a amintit de scăderea inflaţiei, integrarea în NATO, încheierea capitolelor de aderare la UE, ridicarea vizelor pentru călătoria în ţările UE, realizarea a 100 km de autostradă, construirea a 40.000 apartamente ANL, subvenţii pentru toate categoriile de agricultori, programul Laptele şi cornul, protecţie socială pentru cei cu venituri mici, adoptarea legii venitului minim garantat, pensia minimă în agricultură, construirea a 450 de săli de sport, medicamente compensate până la 90 la sută.
„Guvernarea de dreapta, din care au făcut şi fac parte PD-L şi PNL, a oprit proiectele noastre pentru a le renegocia. Lăsăm electoratul să judece, să vină PD-L, reprezentat la Suceava de domnul Gheorghe Flutur, să vorbească despre realizările lor. Acestea sunt motivele pentru care noi credem că România are nevoie de stânga şi am convingerea că electoratul din România va vota stânga”, a declarat Eugen Bejinariu.
„Scenariu horror” pregătit de „dreapta”
Pe aceeaşi linie, eurodeputatul Cătălin Nechifor a apreciat mandatul 2004-2008 drept „cea mai lungă campanie electorală din istoria României, ţine din 2004”, care „a făcut extrem de mult rău”. „România are dreptul să meargă mai departe. Din istoricul integrării europene, România a fost în perioada guvernării Năstase un fel de sperietoare pentru occidentali pentru că reuşisem să atragem foarte multe fonduri de preaderare PHARE, ISPA şi SAPARD, aveam un grad de absorbţie extrem de ridicat. Continuăm să fim sperietoare, dar negativ, europenii ne dau ca exemplu, spun să nu faceţi ca românii, pentru că la fonduri postaderare absorbţia este zero”, a afirmat parlamentarul european.
Nechifor a mai spus că „puterea de dreapta pregăteşte pentru România un scenariu horror”, care va însemna că, indiferent cât de „european” vor munci românii, până în 2013 nu vor avea şansa unui salariu mediu mai mare de 600 de euro.
„Carantina de dreapta în care am intrat din 2004 trebuie să ia sfârşit şi avem nevoie de o guvernare de stânga”, a fost concluzia lui Cătălin Nechifor.
(27 mai 2008, 12:46:47