Petru: „Doamna viceprimar, locuiesc în Cartierul Burdujeni, pe strada Gh. Doja, şi am un mic magazin între Şcoala nr. 5 şi Benzinărie. În faţa magazinului este o conductă care se sparge şi se repară mereu tot aşa de ani de zile. Evident că se strică şi trotuarul şi de câte ori plouă pietonii trebuie să ocolească zona respectivă. Chiar trebuie să suportăm această situaţie la nesfârşit?
Angela: „Vă mulţumesc că aţi adus în discuţie această situaţie şi vreau să ştiţi că vă înţeleg nemulţumirea. Sunteţi revoltat şi pe bună dreptate. Nu este normal ca aceeaşi porţiune de canalizare şi stradă să fie mereu sparte şi reparate. Este de dorit să se facă o singură dată o lucrare bine proiectată tehnic. Poate o să vă mire, însă vă dau o veste bună. În curând nu o să mai treceţi prin acest calvar, întrucât reţelele de canalizare vor fi reabilitate printr-un proiect care a demarat săptămâna trecută chiar din Burdujeni. Este vorba de proiectul ISPA, în valoare de 53 de milioane de euro, din care circa 40 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, proiect promovat de echipa liberală pe care o reprezint. Vă asigur că din calitatea de primar pe care sper să o obţin şi cu ajutorul dumneavoastră voi urmări ca proiectul să fie dus la bun sfârşit şi, ce este foarte important, voi avea grijă ca lucrările să fie de calitate, astfel încât situaţii precum cea pe care mi-aţi relatat-o să nu se mai întâmple.
P.S. Vă mulţumesc şi aştept în continuare întrebările dumneavoastră la numărul de telefon 0230-210020, precum şi pe adresa de e-mail angelazarojanu.raspunde@gmail.com. Vă puteţi expune opiniile şi pe forumul de pe site-ul PNL Suceava, care poate fi accesat la adresa http://www.pnlsuceava.ro.