Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a anunţat că va cere audierea ministrului de Interne, Cristian David, în Comisia de abuzuri din Camera Deputaţilor în legătură cu modul în care au reacţionat subordonaţii săi de la Suceava în cazul Olărean.
Deputatul solicită şi prefectului de Suceava, Alexandru Băişanu, demararea unei anchete în cazul deputatului PD-L acuzat că l-a agresat, la Suceviţa, pe fiul candidatului PNL la Primăria Rădăuţi.
„Nu înţeleg de ce un deputat trebuie să poarte pistol. Trebuie să se apere de electorat? Voi cere audierea ministrului de Interne în Comisia de ordine publică şi siguranţă naţională şi îi voi solicita ministrului David să explice Comisiei de ce poliţia judeţului Suceava, inspectorul şef de aici nu-şi face datoria în acest caz şi în altele de acest gen. Vom sesiza Comisia de abuzuri din Camera Deputaţilor şi o să ridic problema şi la nivelul conducerii PSD, de ce preşedintele Comisiei de abuzuri nu s-a autosesizat? Este o faptă foarte gravă comisă de un deputat al Parlamentului României”, a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Bejinariu.
„Asemenea oameni nu au ce căuta în Parlamentul României”
El a mai afirmat că va solicita şi expertizarea psihiatrică a deputatului PD-L deoarece Aurel Olărean a mai avut şi cu alte ocazii acţiuni care arată probleme de comportament, amintind „arestarea” a doi poliţişti rădăuţeni aflaţi în misiune şi incidentul cu primarul de Milişăuţi din timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare.
„Nu este la prima abatere, deci vom cere o expertiză psihiatrică a domnului deputat Aurel Olărean, pentru că asemenea oameni nu au ce căuta în Parlamentul României. A arestat doi poliţişti din Rădăuţi, a ameninţat în Europarlamentare un primar, ceea ce spune că domnul Aurel Olărean are o problemă psihică”, a declarat parlamentarul social democrat.
Bejinariu declară că Flutur a ajuns „un pericol pentru judeţul Suceava”
Totodată, acesta îi cere preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, să-şi asume printr-o declaraţie publică „faptele huliganice” ale deputatului Aurel Olărean, acţiuni implicit asumate de partid prin faptul că „a doua zi după incidentul de la Suceviţa domnul Flutur l-a luat de mână pe Aurel Olărean şi s-a plimbat cu el prin toate pieţele din Rădăuţi”.
Deputatul Eugen Bejinariu a apreciat că şi senatorul PD-L Gheorghe Flutur „reprezintă un pericol foarte mare pentru cetăţenii acestui judeţ, pentru proiectele viitoare de aici”, pe de o parte pentru că prin întreaga sa atitudine arată că „vrea ca toată lumea să i se ploconească, să-i sărute mâna, să stea în genunchi în faţa lui, să-i fie frică de el”, iar pe de altă parte pentru că în mod frecvent ar recurge la ameninţări la adresa celor care nu îl susţin:
„S-a ajuns până acolo că maicile stareţe au fost ameninţate prin curierii lui Gheorghe Flutur că vor avea de suferit dacă nu votează cu el, ceea ce arată ipocrizie şi disperare”.
Parlamentarul sucevean nu a uitat nici proiectul PD-L „Athos din Carpaţi”, pe care îl consideră o jignire la adresa Bucovinei.
„PSD ţine la brand-ul Bucovina, nu are nevoie de Athosul din Carpaţi şi chiar suntem revoltaţi de acest proiect. Nu aşa promovăm turismul în Bucovina, ci promovând brandul Bucovina, cunoscut în toată lumea, nu altul, inventat peste noapte de domnul Flutur”, a mai afirmat Bejinariu.
(26 mai 2008, 13:00:18