Candidatul PRM pentru Primăria Suceava, Ilie Niţă, a anunţat că după ce va fi ales în funcţia de primar, intenţionează să modernizeze toate parcurile din municipiul reşedinţă de judeţ.
Niţă a precizat că unul dintre proiectele cu care se prezintă în faţa alegătorilor este modernizarea parcurilor existente şi extinderea spaţiilor verzi la ieşirile din Suceava, prin achiziţionarea de terenuri.
„De asemenea, îmi propun ca în cel mai scurt timp să fie amenajate corespunzător toate zonele verzi dintre blocuri. Acesta deoarece în momentul de faţă, starea acestora lasă mult de dorit”, a declarat candidatul PRM pentru funcţia de primar al Sucevei.
Ilie Niţă a spus că unul dintre obiectivele pe care le va avea în mandatul său este transferul parcului Şipote din proprietatea Direcţiei Silvice în cea a Primăriei Suceava.
„Nu este posibil ca o zonă aflată în centrul Sucevei să nu fie a municipalităţii. Plus că ceea ce ar putea fi cea mai importantă zonă de agrement a Sucevei, în momentul de faţă este lăsată în paragină, şi nimeni nu face nimic”, susţine Niţă.
Pe de altă parte, el a mai adăugat că pe lângă lucrările de reabilitare a spaţiilor verzi dintre blocuri, intenţionează să amenajeze şi locurile de joacă pentru copii din toate cartierele Sucevei.
(24 mai 2008, 12:26:55