Echipa de campanie a candidatului PNL la Primăria Suceava, Angela Zarojanu, a amplasat, marţi, patru mini-piramide cu proiectele liberale pentru Suceava, în patru zone de trafic intens din oraş.
Astfel, pe esplanada Casei Culturii, în cartierul Zamca, lângă Catedrală, în cartierul George Enescu, la Albina şi în Obcine, la Premier, sucevenii s-au putut întâlni cu Angela Zarojanu şi au aflat de la ea ce intenţionează să facă, dacă va ajunge primar al municipiului reşedinţă de judeţ.
Primul proiect din agenda candidatului liberal este construirea noului spital de urgenţă, după care urmează rentabilizarea termoficării oraşului, construirea de noi grădiniţe şi spaţii de joacă pentru copii, înfiinţarea unei case de cultură pentru studenţi, refacerea tuturor faţadelor de blocuri, fluidizarea circulaţiei rutiere şi construirea de locuri de parcare, refacerea trotuarelor şi finalizarea căilor de acces până la scările de bloc, accesul cetăţenilor la informaţiile referitoare la cheltuirea banului public, construirea unui complex sportiv polivalent şi realizarea unui festival de arte vizuale contemporane în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Până la sfârşitul campaniei electorale, mini-piramidele PNL vor mai poposi şi în alte locaţii din cartierele Sucevei, inclusiv în pieţe, parcuri, gări şi în zona marilor magazine.
Pe lângă pliantele cu programul Angelei Zarojanu şi al candidaţilor PNL la Consiliul Local şi Judeţean, echipele PNL distribuie şi alte materiale promoţionale.
(21 mai 2008, 11:32:35